România are un volum important de materie primă de origine animală, dar o parte semnificativă din valoarea economică asociată acesteia se creează în afara țării. Datele comerciale arată o dependență consistentă de importurile de gelatină și derivați, în timp ce exporturile românești din aceeași categorie sunt mult mai reduse. Întrebarea este dacă România poate trece de la valorificarea materiei prime la producția de ingrediente cu valoare adăugată.

Colagenul nu începe într-un laborator de cosmetice sau într-o fabrică de suplimente. Începe, în multe cazuri, în abator.

Pielea, oasele și alte țesuturi rezultate în procesarea animalelor pot constitui materii prime pentru obținerea gelatinei și colagenului, în condițiile stricte de siguranță și trasabilitate prevăzute de legislația europeană. Regulamentul european privind subprodusele de origine animală arată explicit că astfel de materiale apar în special în urma sacrificării animalelor pentru consum uman și stabilește cadrul pentru utilizarea lor în condiții controlate.

România are materia primă

Dimensiunea sectorului zootehnic oferă un argument economic important. În 2024, România avea una dintre cele mai mari populații de ovine din Uniunea Europeană, reprezentând 18,5% din efectivul de ovine al UE, potrivit Eurostat. România era astfel pe locul al doilea în Uniune după numărul de ovine.

La nivel european, problema valorificării subproduselor este departe de a fi marginală. Comisia Europeană estimează că în UE rezultă anual peste 20 de milioane de tone de subproduse de origine animală din abatoare, unități de procesare alimentară, lactate și alte surse. Instituția subliniază că aceste materiale au, în același timp, valoare nutrițională și energetică și că utilizarea lor eficientă poate contribui la conservarea resurselor.

Diferența se vede în comerț

Datele comerciale pentru 2024 oferă un indiciu relevant asupra poziției României.

În categoria vamală HS 350300, care include gelatina și derivații săi, isinglass și alte cleiuri de origine animală, România a importat produse în valoare de aproximativ 29,16 milioane de dolari, reprezentând circa 3.542 de tone.

În aceeași categorie, exporturile României au fost de numai 744.000 de dolari, pentru aproximativ 154 de tone.

Asta înseamnă că, în această categorie comercială, valoarea importurilor a fost de aproape 39 de ori mai mare decât cea a exporturilor.

Principalii furnizori ai României în 2024 au fost Germania, Franța, Spania și Țările de Jos. Numai importurile provenite din Germania au depășit 15 milioane de dolari, potrivit datelor UN Comtrade prezentate de Banca Mondială prin WITS.

Cifrele trebuie interpretate cu atenție: categoria vamală nu reprezintă exclusiv colagen alimentar sau peptide de colagen. Ea este mai largă. Dar diferența comercială este suficient de mare pentru a ridica o întrebare legitimă despre capacitatea României de a transforma subprodusele de origine animală în ingrediente industriale cu valoare adăugată.

Unde se rupe lanțul?

Răspunsul nu ține doar de existența materiei prime.

Producția de colagen și gelatină presupune colectare separată, trasabilitate, infrastructură de procesare, tratarea și purificarea materiei prime, control microbiologic, standardizare și investiții tehnologice. În plus, legislația europeană stabilește cerințe distincte pentru materiile prime și unitățile care produc gelatină și colagen. Comisia Europeană menține inclusiv liste specifice pentru unitățile autorizate din domeniu.

Aici apare diferența dintre o industrie care valorifică materia primă și una care exportă materia primă și cumpără ulterior ingredientul procesat.

Pentru România, oportunitatea nu este doar în suplimente alimentare. Colagenul și derivații săi pot intra în lanțuri industriale din industria alimentară, farmaceutică, medicală și cosmetică, în funcție de caracteristicile produsului și de reglementările aplicabile. Comisia Europeană menționează, de exemplu, utilizări ale colagenului de origine animală inclusiv în aplicații medicale.

Următorul pas: de la abator la ingredient

România are efective zootehnice importante și o industrie de sacrificare și procesare care generează constant subproduse. În același timp, balanța comercială pentru categoria de gelatină și derivați arată o dependență puternică de furnizorii externi.

Prin urmare, întrebarea pentru industria românească nu este dacă există materie primă. Există.

Întrebarea este dacă există suficient capital, tehnologie, infrastructură și integrare între abatoare, procesatori și producătorii de ingrediente pentru ca această materie primă să fie transformată în produse cu valoare adăugată în România.

Într-o industrie alimentară în care presiunea asupra costurilor crește, valorificarea fiecărei componente a animalului poate deveni mai mult decât o soluție de economie circulară. Poate deveni o nouă linie de business pentru industria românească a cărnii.

Iar diferența dintre un kilogram de materie primă și un kilogram de ingredient specializat poate fi, în cele din urmă, diferența dintre o economie care furnizează resurse și una care păstrează valoarea în propriul lanț industrial.