Semnalele recente din sectorul lactatelor indică o presiune crescută asupra fermierilor europeni, generată de volatilitatea prețurilor la lapte crud și de dezechilibre între cerere și ofertă. În acest context, poziționarea Comisiei Europene sugerează o abordare orientată către mecanismele de piață, cu intervenții limitate directe. Această strategie este în linie cu reforma Politicii Agricole Comune (PAC), care, în ultimul deceniu, a redus instrumentele de intervenție clasică, precum stocarea publică sau prețurile minime garantate.

Piața laptelui din Uniunea Europeană este caracterizată printr-un grad ridicat de integrare și expunere la comerțul internațional. Eliminarea cotelor de lapte în 2015 a condus la creșteri de producție în statele competitive, dar și la episoade recurente de supraproducție. În astfel de situații, Comisia a preferat instrumente indirecte: ajutoare temporare pentru depozitare privată, sprijin cuplat sau intervenții punctuale în cadrul rezervelor de criză din PAC, evitând măsuri structurale de limitare a producției.

Abordarea actuală indică faptul că ajustarea se va face prin mecanisme economice: scăderea prețurilor determină reducerea producției în fermele mai puțin eficiente, în timp ce operatorii integrați și competitivi își consolidează poziția. Această logică favorizează consolidarea sectorului, dar ridică probleme în zonele cu ferme mici și medii, unde costurile de producție sunt mai ridicate și accesul la piață este limitat.

În România, impactul este amplificat de fragmentarea structurală a sectorului. Majoritatea exploatațiilor de bovine pentru lapte sunt de dimensiuni reduse, iar integrarea în lanțul de procesare rămâne limitată. În absența unor mecanisme naționale eficiente de sprijin sau organizare a producătorilor, volatilitatea pieței europene se transmite direct în veniturile fermierilor. Datele istorice arată diferențe semnificative între prețul la poarta fermei și cel din retail, ceea ce indică o distribuție inegală a valorii în lanț.

Direcția de politică publică devine astfel una strategică: accent pe organizarea producătorilor, investiții în procesare locală și contracte mai stabile în relația cu retailul. În lipsa acestor ajustări, lăsarea exclusivă a pieței să regleze dezechilibrele riscă să accelereze ieșirea din activitate a fermelor mici și să crească dependența de importuri, inclusiv în state cu potențial agricol ridicat.

(Foto: Freepik)