283
Ministrul Petre DAEA a coordonat la sediul MADR ședința Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, în prezența tuturor membrilor care fac parte din această structură.
Conducerea MADR a stabilit realizarea unei analize a fenomenelor extreme cu care se confruntă agricultura României, implementarea unor măsuri operative pentru reducerea pierderilor suferite de fermieri din cauza condițiilor climatice nefavorabile și instituirea unui program de măsuri în vederea gestionării efectelor produse de schimbările climatice.
În deschiderea ședinței, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a supus atenției celor prezenți Regulamentul propriu de organizare și funcționare al Comitetului, care a fost aprobat în unanimitate de voturi.
În continuarea ședinței, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a expus situația meteorologică dificilă cu care se confruntă țara noastră în această perioadă.
La rândul său, ministrul Petre DAEA a realizato informare privind sectorul agricol, afirmând că la data de 26 iulie 2022, suprafața totală afectată de secetă este de peste 120.000 ha. De asemenea, ministrul a prezentat și un Programde măsuri implementate până în prezent, astfel:
Constituirea comisiilor de constatare şievaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase, ca urmare a secetei pedologice, în baza Ordinului comun al MADR și MAI. În acest fel, fermierii pot valorifica pentru furajarea animalelor culturile afectate de secetă și pot încasa și banii din subvențiile aferente terenurilor respective;
Adoptarea hotărârii de guvern privind acordarea diferenței la subvenția pentru motorină. Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 27.894.255 leipentru un număr de 12.871 beneficiari și o diferență de cantitate de motorină determinată cu acciza redusă de 17.113.093,168 litri;
Facilitarea accesului la creditare, prin crearea unui nou produs de garantare menit să sprijine fermierii, Programul ”Detrei ori Subvenția”, realizat în parteneriat cu CEC Bank și cu Fondul de Garantare a Creditului Rural;
Solicitarea la Comisia Europeană a aprobării privind acordarea avansului pentru plățile directe la un nivel de 70% și 85% pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2022;
Elaborarea actului normativ privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații și a infrastructurii de desecare și drenaj din România, în vederea adaptării agriculturii la schimbările climatice și reducerea efectelor acestora asupra producției agricole, suma destinată este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027;
S-au prevăzut investiții noi în infrastructura secundară de irigații din fonduri UE, în valoare de 400 milioane euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027;
S-au prevăzut investiții în sisteme locale de irigații din fonduri UE, în valoare de 100 milioane euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027;
S-au prevăzut investiții privind procesarea produselor agroalimentare în vederea obținerii de produse cu valoare adăugată în sumă de 424 mil. euro,prin Planul Național Strategic 2023-2027;
Înființarea unui Colectiv multidisciplinar pentru elaborarea unui ghid de bune practici care să indice tehnologii și soiuri adaptate la noile condiții climatice;
Înființarea Grupuluide lucru privind gestionarea efectelor produse de schimbările climatice.
Ministrul le-a comunicat participanților o serie de măsuri care contribuie la combaterea efectelor schimbărilor climatice și care trebuie puse în aplicare în perioada imediat următoare:
Acordarea de sprijin fermierilor în recoltarea și gestionarea producției;
Menținerea în funcțiune a sistemului de irigații și creșterea capacității de irigat;
Evaluarea tuturor resurselor de apă și irigare a culturilor;
Dezvoltarea sistemelor de stimulare a precipitațiilor în cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor;
Asigurarea subvenției pentru lucrările agricole;
Asigurarea materiei prime pentru zootehnie;
Creșterea capacității de industrializare a producției primare;
Constituirea unui Ghid de bune practicicare să indice tehnologii și soiuri adaptate la noile condiții climatice.
Membrii Comitetului au agreat că întâlnirile vor avea loc săptămânal, la sediul MADR, ocazie cu care se va evalua implementarea măsurilor, în cadrul unui schimb de informații între toți cei implicați în acest proces, astfel încât să fie luate cele mai bune soluții în sprijinul fermierilor afectați de secetă.
Din cadrul Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură fac parte reprezentanți la nivel de secretar de stat din: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Ministerul Finanțelor; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; Ministerul Energiei; Ministerul Economiei; Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.