Pentru rumegătoare, lipsa condiţiilor naturale de mediu constituie uneori “agresiuni”, cu efecte negative revărsate asupra producţiei şi a stării de sănătate a animalelor. Artificializarea, deseori exagerată, a condiţiilor de viaţă oferite (furajarea monotonă, aglomeraţia, claustrarea) se contrapun condiţiilor necesare derulării fireşti a tiparelor comportamentale. Conceptul de comportament Operaţiune deloc simplă, definirea noţiunii de “comportament” a bovinelor îşi justifică dificultatea prin complexitatea fenomenelor biologice, care guvernează atitudinea animalelor. Organismul animal reprezintă un sistem cibernetic deschis, ceea ce face din animale organisme sensibile şi complexe, cu o capacitate adecvată de reacţie motrică şi senzorială, la stimulii externi şi interni. Întâlnim astfel un sistem receptiv la informaţiile venite din mediul extern, sub formă de stimuli, informaţii care deseori au tendinţa afectării echilibrului funcţional. Codificate, modelate, acumulate şi prelucrate, informaţiile recepţionate determină individul să reacţioneze conform, păstrându-şi integritatea, autonomia şi echilibrul funcţional. Reprezentate prin atitudini, mişcări, emisii sonore, modificări ale aspectului corporal, poartă denumirea de activităţi comportamentale. “Comportamentul este reprezentat de totalitatea mişcărilor şi activităţilor obiectiv-observabile, iniţiate şi executate de un animal intact, organizate în spaţiu şi timp, integrate şi coordonate la nivel integral, determinate extern şi intern, prin care organismul animal realizează în mod optim schimburile de informaţii, substanţă şi energie cu mediul ambiant, adaptându-se la mediu şi utilizând resursele acestuia, astfel încât să se asigure supravieţuirea şi reproducerea individului.” (prof. univ. dr. Mihai Cociu)   Comportamentul nutriţional pe păşune   Taurinele folosesc pe păşune limba, cu care apucă un smoc de iarbă, introducându-l în cavitatea bucală presat între incisivi şi buretele gingival, fiind apoi rupt, prin mişcarea bruscă a capului. Reţinerea furajelor în cavitatea bucală este asigurată de prezenţa papilelor cornoase. Sunt animale care se deplasează lent pe păşune, păşunează în poziţie ortostatică, menţinând botul apropiat de sol şi rupând iarba, prin mişcări laterale bruşte ale capului. În funcţie de mai mulţi factori (modul de organizare al păşunatului, calitatea şi cantitatea nutreţului verde, condiţiile meteorologice), durata păşunatului la vaci este variabil, în limite largi. Intervalul de păşunat la vacile adulte este, în medie, de 4-10 ore/zi, interval subîmpărţit în reprize de păşunat, în alternanţă cu perioadele de odihnă, necesare intervalului de rumegare. Influenţată de starea fiziologică, vârstă şi condiţiile meteorologice, durata totală a odihnei este de 8-13 ore/zi, 70-80% din acest timp derulându-se pe timpul nopţii. O vacă adultă consumă zilnic aproximativ 50 de kilograme de nutreţ, limitele situându-se undeva între 27 şi 87 kg/zi (8-12% din masa corporală). Când păşunea este de bună calitate şi plantele se găsesc în fază de vegetaţie, viteza de păşunat este de 58-80 preuesiuni/minut. În cazul unor pajişti sărăcăcioase, distanţa pe care vacile o parcurg zilnic pe păşune (aproximativ 4 km) creşte semnificativ. Totodată, disconfortul fizic, produs de existenţa unui număr mare de insecte sau rafalele de vânt puternic, reduce durata păşunatului, simultan cu creşterea consumului de substanţe nutritive.   Procesul de rumegare, legat de păşunatul selectiv   La taurinele adulte, furajele sunt deglutite după o masticaţie sumară, imediat, după prehensiune. Aceste furaje ajung în reţe şi apoi în rumen, unde se îmbibă cu lichid ruminal, apoi sunt readuse în cavitatea bucală, remasticate şi redeglutite. Prin procesul de rumegare se realizează mărunţirea şi reînsalivarea furajelor, ceea ce contribuie la o mai bună digerare a acestora. Procesul de rumegare este împărţit în 12-17 reprize de rumegare, care corespund, în principiu, cu perioadele de odihnă. O repriză de rumegare poate dura de la câteva minute până la o oră. Rumegarea începe la 30-70 de minute de la consumarea tainului (în funcţie de natura furajelor consumate, vârstă, individ şi sistem de întreţinere) şi are o durată totală de 4 până la 9 ore pe zi. Numărul mediu de mişcări remasticatorii este de 20.000-30.000/zi, ceea ce presupune un important consum de energie din partea animalului. Pentru remasticarea unui bol alimentar sunt necesare 50-60 mişcări masticatorii, iar pauza între două boluri este de 3-5 secunde. Chiar de la 3-5 zile după naştere, viţeii încep păşunatul, care durează 10-15 minute/zi. Cantitatea de furaje ingurgitate şi timpul de păşunat cresc progresiv, odată cu înaintarea în vârstă: la vârsta de 2 luni, timpul de păşunat este de aproximativ 4 ore/zi, iar la vârsta de 6 luni, de circa 7 ore/zi. Este vorba despre perioade subîmpărţite în 5-6 reprize, alternativ cu 4-5 perioade de odihnă. De altfel, Stelian Acătincăi, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara, subliniază importanţa păşunatului selectiv al taurinelor, care “manifestă preferinţe pentru anumite plante folosind mirosul şi gustul. Vacile nu pot deosebi pe cale optică furajele comestibile faţă de cele necomestibile. Taurinele preferă plantele cu gust uşor amărui, acru, dulce şi pe cele sărate, evitând plantele amare şi pe cele cu gust neplăcut (poluate cu dejecţii sau diferite substanţe chimice). În mod obişnuit, taurinele preferă mai mult frunzele decât tulpinile, plantele tinere faţă de cele îmbătrânite, pe cele având conţinut proteic  şi energetic mai mare faţă de cele celulozice. Intensitatea păşunatului selectiv depinde de vârsta  şi starea de saţietate a animalelor precum  şi de experienţa anterioară a acestora. Comparativ cu vacile, viţeii execută un păşunat mai selectiv, iar la animalele flămânde păşunatul selectiv este mai puţin intens”.