Stiri

221

Concluziile Raportului privind investițiile străine – FIC și ASE 2020

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit comunicatului transmis la redactia Meat.Milk, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a început, în anul 2017, un proiect dedicat evaluării contribuției investițiilor străine directe (ISD) la dezvoltarea economiei în România, comparativ cu țările din regiunea Europei Centrale și de Est.

Astfel, s-a materializat în cadrul acestui proiect un element important: Raportul privind investițiile străine directe în România, realizat împreună cu Academia de Studii Economice (ASE) din București.

Raportul ISD pune la dispoziția celor care doresc să cunoască impactul investițiilor străine în țara noastră, o analiză detaliată despre fluxurile de investiții străine și modul în care acestea au contribuit la creșterea economică a României în ultimii ani.

FIC a continuat acest demers în anul 2020, când analiza asupra investițiilor străine a fost actualizată de echipa de experți ai FIC și ASE. Pentru elaborarea celui de-al doilea raport au fost utilizate date disponibile din primele luni ale anului trecut, la nivel național, dar și european, cât și datele puse la dispoziție de un eșantion reprezentativ al companiilor membre FIC, din trei sectoare semnificative ale economiei: energie, telecomunicații și producția auto.

Inițial, raportul era programat să fie publicat la începutul anului 2020, dar declanșarea crizei epidemiologice a întârziat apariția acestuia. Astfel că studiul surprinde preponderent situația panoramică post-criză, dar și anumite tendințe pe termen scurt și mediu, deși la momentul publicării era prea curând pentru a trage concluzii ferme din datele preliminare apărute, s-a avut în vedere includerea unei perspective actualizate asupra investițiilor străine directe. Dintre cele mai importante concluzii ale raportului, amintim:

➢ România a beneficiat de 0,45% din fluxurile totale de ISD la nivel global, adică 81,12 miliarde Euro în anul 2018. Datele Băncii Naționale a României (BNR) arată că firmele ISD au efectuat 75% din exporturi și 68% din importurile totale. Numărul de salariați în companiile ISD reprezintă 26% din numărul total al salariaților din România, în ușoară scădere față de anii precedenți.

➢ Chiar dacă stocurile ISD au crescut în România în fiecare an începând cu 2008, diferențele se mențin semnificative comparativ cu celelalte țări din regiune, dacă nivelul ISD este raportat la PIB sau la numărul de locuitori.

➢ Sectorul serviciilor are cea mai mare pondere a stocurilor de ISD din România, aproximativ 47% din total. Însă, România a atras în 2016 numai 5% din volumul total al ISD aferent industriilor high-tech și serviciilor intensive în cunoaștere din regiune. În schimb, 52% din stocuri au fost direcționate către Ungaria, 18% către Polonia și 14% către Cehia, specializarea regională acționând astfel în defavoarea României.

➢ Este determinată utilitatea schițării direcției în care România dorește să meargă și identificarea modalităților de acțiune. Măsurile de politică publică ar putea fi axate pe încurajarea ISD cu valoare adăugată cât mai ridicată și înlesnirea reorientării ISD în industriile cu grad înalt de tehnologie și intensive în cunoaștere în domeniile aferente serviciilor. În absența unor măsuri concrete pentru creșterea competitivității, centrate pe atragerea unui anumit tip de ISD, România riscă să devină specializată în industrii cu valoare adăugată și intensitate tehnologică scăzute.

➢ Studiul de caz din industriile de energie, automotive și telecomunicații arată că impactul firmelor cu capital străin în economia României este unul semnificativ.

Având în vedere concluziile desprinse din cel de-al doilea Raport privind ISD, dar și datele recente comunicate de BNR din care reiese că ISD au scăzut în 2020 cu 60,38% față de 2019, FIC consideră că autoritățile din România ar trebui să adauge pe lista priorităților atragerea unor volume mai mari de investiții străine directe prin creșterea capacității de absorbție și dezvoltarea unor strategii pe termen mediu si lung care să țină cont de realitățile economice.

Utilizarea investițiilor străine și înțelegerea impactului lor transformativ asupra economiei interne sunt aspecte favorabile dezvoltării economice pe termen lung, în special în contextul actual, în care ne confruntăm cu o limitare a resurselor pentru proiecte mari de investiții, iar capacitatea guvernului de a mobiliza astfel de resurse este limitată de constrângeri bugetare semnificative.

FIC consideră că România trebuie să își valorifice punctele forte care o pot propulsa pe harta investitorilor străini. Având în vedere beneficiile angrenate de investiții străine în comunități și în îmbunătățirea standardului de viață al populației, cât și în avansul economic al țărilor în care sunt prezente, FIC va rămâne un partener activ și disponibil pentru autorități în schițarea direcției în care România vrea să meargă în următoarea perioadă, pentru a atrage investiții străine cu o valoare adăugată ridicată.

Raportul integral privind investițiile străine directe în România este disponibil la adresa: https://fic.ro/Documents/view/Investitiile-straine-directe-in-Romania

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2