Studenţi de la facultăţile de profil din ţară, cercetători şi fermieri, se vor întrece mâine, la Facultatea de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, în „Concursul Naţional de Nutriţie Animală”, informează Evenimentul Zilei. Competiţia este una dintre cele mai importante din România şi se axează pe probleme de nutriţie şi alimentaţie a animalelor de fermă. Premiile oferite în cadrul concursului au o valoare totală de 2.200 euro. Astfel, candidatul clasat pe locul întâi va primi 1.000 de euro, cel de pe locul II - 600 euro, iar cel de pe locul al III-lea, 300 euro. Vor exista, de asemenea, trei menţiuni a câte 100 euro.