Repere

235

Conferinţa Meat.Milk 2020 se amână pentru 24 şi 25 septembrie!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Dragi prieteni, în condiţiile evoluţiei epidemiei de Covid-19 în România, agenţia infoGROUP, în calitate de organizatoare a Expo-Conferinţei Internaţionale Meat.Milk 2020, anunţă amânarea acesteia, evenimentul urmând să aibă loc în zilele de 24 şi 25 septembrie a.c. la Hotel Alpin din Poiana Braşov.

Titlul conferinţei, „Realităţi şi perspective ale sectoarelor de carne şi lapte din România” rămâne neschimbat, însă, tematica va fi adaptată în funcţie de evoluţia afacerilor din agroindustrie, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.

Ne bucurăm să vă informăm că toate instituţiile statului, care au anunţat deja că îşi vor trimite reprezentanţi la evenimetul programat iniţial la începutul lunii mai, adică: MADR, ANSVSA, ANPC, APIA, Minsterul de Interne, şi-au păstrat interesul şi susţinerea şi pentru noile date de desfăşurare.

Totodată, suntem bucuroşi să vă anunţăm de întregul sprijin al asociaţiilor profesionale din domeniu şi al tuturor speaker-ilor care şi-au reconfirmat prezenta la eveniment: Romalimenta, ARC, APRIL, FCBR, APCPR, ACEBOP, APAR.

Referitor la cele de mai sus, din dialogurile avute cu oficiali ai autorităţilor sau cu preşedinţi ai asociaţiilor profesionale, cu toţii şi-au exprimat dorinţa de a ne reîntâlni NEAPĂRAT la viitoarea ediţie a Expo-Conferinţei Internaţionale Meat.Milk, pentru ca, în cel mai important punct de interes și moment de reîntâlnire al sectoarelor de carne şi lapte ale României, toţi actorii implicaţi să găsească soluţiile pentru a lua totul de la capăt, pentru a reconstrui totul pe baze noi, temeinice, viabile, sustenabile, pentru acum şi pentru generaţiile viitoare.

În același timp, ne folosim de acest prilej pentru a-i anunţa pe toţi colaboratorii, partenerii de afaceri, clienţii şi cititorii publicaţiilor editate în acest moment de infoGROUP, adică, Meat.Milk, infoFERMA Magazin, infoCONSTRUCT Magazin și infoALIMENT Magazin, că acestea îşi continuă activitatea în ritm normal, atât în variantele online, cât şi pe print.

Cât priveşte emisiunea TV Meat.Milk, ea poate fi urmărită pe postul Agro TV la fel ca şi până acum, în fiecare seară de vineri şi sâmbătă, între orele 19 şi 20, şi duminica, între orele 21 şi 22.

În privinţa ediţiilor print, acestea vor fi publicate la termenele prevăzute şi vor fi distribuite către clienţi şi cititori în condiţii absolut normale.

Dragi prieteni,

Cu toţii traversăm un moment dificil. Agenţia şi echipa infoGROUP îşi reafirmă prietenia faţă de întreaga agroindustrie românească, îşi reafirmă disponibilitatea de a sprijini cu toate forţele pe care le are la dispoziţie: informaţii la zi, oferte de promovare, intermedierea dialogului etc., toţi fermierii, procesatorii şi specialiştii din domeniile adiacente, dar şi instituţiile statului, prin transmiterea exclusiv de informaţii oficiale, dovedindu-ne prin aceasta statutul de lideri ai presei de specialitate din România.

Dar, pentru a construi viitorul comun, vă întindem din nou mâna, pentru a rămâne pe mai departe uniţi.

SĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA ÎMPREUNĂ!

VENIŢI LA MEAT.MILK 2020, PE 24 ŞI 25 SEPTEMBRIE, LA HOTEL ALPIN DIN POIANA BRAŞOV!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2