263
ANSVSA informează că la Bucureşti a avut loc conferința organizată de Punctul Focal al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) în România, cu titlul ”Contribuţia României la evaluarea riscului în Uniunea Europeană”.
La eveniment au participat reprezentanţi din 25 de instituţii naţionale cum ar fi: universităţi, facultăţi, institute de cercetare și autorități competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor.
Conferința a avut scopul de a sprijini formarea de rețele științifice la nivel național, dezvoltarea colaborării dintre comunitatea științifică și factorii de decizie din domeniul siguranței alimentelor, precum și întărirea cooperării științifice cu EFSA și integrarea mediului științific național în cadrul celui european.
Printre temele de interes abordate la acest eveniment s-au numărat: promovarea oportunităţilor de colaborare cu EFSA, intervențiile țintite în abordarea riscului microbiologic, riscurile asociate alergiilor alimentare și provocările siguranței alimentelor în contextul sustenabilității.
Conferința a creat cadrul necesar pentru interacțiunea dintre oamenii de știință, cadre didactice și manageri de risc din România, în vederea dezvoltării unor abordări comune pe domeniile de responsabilitate ale EFSA și încurajării participării experților români la activităţile EFSA.
Mai multe informaţii cu privire la modul în care este posibilă interacţiunea cu EFSA și Punctul Focal se pot regăsi la: http://www.efsa.europa.eu. (Serviciul de Comunicare și Logistică Documentară ANSVSA)