Tehnologii

132

Controale ANSVSA pe Litoral

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În perioada 25.07.2016 – 31.07.2016, în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2016”, coordonat de ANSVSA, medicii veterinari oficiali, din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa împreună cu inspectorii de specialitate delegaţi, au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare. Astfel, au fost verificaţi un număr de 215 operatori din industria alimentară.   Controalele au vizat: 98 restaurante, 3 pizzerii, 23 unităţi tip fast-food, 10 braserii, 16 unităţi tip bufet,  8 baruri, 4 beach baruri, 4 cantine, 1 pensiune, 29 magazine alimentare, depozit alimentar,  3 cofetării/patiserii, 11 laboratoare cofetărie patiserie, 2 rulote, 1 unitate comercializare produse congelate, 1 gelaterie, unități localizate în cele 5 zone de interes turistic Mamaia Nord, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.   În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiţii necorespunzătoare a acestora, neanunţarea începerii activităţii supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.   Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate un număr de 23 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.200 de lei. A fost emisă o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate tip fast food.   Au fost confiscate şi retrase de la vânzare aproximativ 111 kg de produse alimentare (preparate culinare,carne şi produse din carne), valoarea acestora fiind în cuantum de  1.224 lei.   Produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi vor fi distruse prin incinerare. (Serviciul Comunicare)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2