Tehnologii

177

Cotele de pescuit din Delta Dunării ar putea fi micșorate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cotele de pescuit ar putea fi micşorate, întrucât căldura din ultima perioadă, a dus la scăderea nivelului apei, iar reproducerea peştilor a avut de suferit.

  Vara a fost extrem de dificilă pentru pescarii autorizaţi din Delta Dunării, în unele zile aceştia nereuşind să facă nicio factură, situaţie care a determinat ca veniturile să scadă drastic. Dacă temperaturile ridicate şi nivelul scăzut al apei atât pe Dunăre, cât şi pe lacuri şi canalele, majoritatea colmatate, le-au stricat planurile de captură, pescarilor profesionişti din Deltă li se pregăteşte din partea autorităţilor o nouă lovitură: diminuarea cotelor de pescuit.   Guvernatorul ARBDD, Lucian Simion, a declarat pentru RRA: ”Apar probleme cu nerealizarea de cotă, din cauza unor astfel de condiţii, şi aşa cum am făcut anii trecuţi, am calculat un indice de corecţie pentru cotă, în momentul în care au fost inundaţii. Şi la inundaţii apar probleme de acelaşi gen, de nerealizarea cotei, şi într-o asemenea situaţie, în funcţie de perioada secetoasă şi nivelul scăzut al apelor, vom solicita institutului care ne face măsurători permanente, indicele corect, dacă este cazul”.   Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Delta Dunării va realiza acest studiu de impact al condiţiilor meteo asupra populaţiilor de peşti din Deltă, şi este foarte posibil să propună o diminuare a acestei cote dedicată pescuitului commercial.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2