Asociația Crescătorilor de Bovine din Județul Covasna, în parteneriat cu mai multe organizații și instituții de profil agricol, a organizat duminică, la Sita Buzăului, o întâlnire cu fermierii și reprezentanții deconcentratelor din domeniul agriculturii. Peste 100 de fermieri au răspuns prezent la această întâlnire, dorind să își spună păsurile ministrului agriculturii, care și-a anunțat prezența la acest eveniment. Fermierii au înființat o cooperativă la Sita Buzăului și au scris un proiect european prin care agricultorii din comună să își desfășoare activitatea în mod optim. Primarul comunei, Nicolae Stoica, a prezentat proiectul și a spus că la Sita Buzăului anul acesta vor cumpăra o mașină pentru transportarea laptelui, precum și un tanc de răcire a laptelui. Acestea sunt necesare pentru a corespunde noilor cerințe europene în domeniu. „Astfel dorim ca fermierii din această zonă să poată încheia contracte cu orice fabrică de lapte din țară, nu numai cu cele din apropiere” – a spus primarul. Edilul s-a gândit și la un centru de răcire și ambalare a fructelor de pădure, un garaj pentru utilaje și un depozit de cereale. De asemenea, a propus ca mai multe asociații agricole din județ să cumpere o combină care ar putea fi depozitată în garajul sus menționat și folosită de agricultorii din județ. La întâlnire, s-a evidențiat faptul că județul Covasna este pe primul loc în țară la exportul de taurine. (TS)