Principala funcţie îndeplinită de adăpostul pentru ovine este să protejeze animalele împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile. Este recomandat ca adăpostul să asigure un microclimat adecvat, o bună ventilare (fără curenţi şi dăunători).   Argumente pentru ventilaţia adăposturilor Sistemele de adăposturi pentru ovine sunt practic neîncălzite, cu excepţia încălzirii spaţiilor alocate mieilor nou-născuţi. Construcţiile trebuie dotate cu sisteme de ventilaţie cu volum suficient, pentru împrospătarea continuă a aerului. Ventilaţia în sistemele de adăpost trebuie să răspundă următoarelor cerinţe principale: -         îndepărtarea aerului poluat cu amoniac, dioxid de carbon, dioxid de sulf şi a excesului de vapori (umiditate); -         asigurarea de aer proaspăt, în cantităţi suficiente; -         reducerea umezelii/igrasiei; -         asigurarea necesarului de aer curat şi uscat în adăpost.Ventilaţia naturală se bazează, în principiu, pe doi factori: diferenţa de presiune şi viteza vântului. Diferenţa de presiune termică poate fi estimată depinzând de diferenţa de temperatură a aerului din interiorul şi exteriorul adăpostului, cât şi de diferenţa înălţimii orificiilor de admisie şi a celor de evacuare a aerului.   În schimb, efectul produs de vânt este impredictibil şi variază considerabil. Ventilaţia naturală permite pătrunderea aerului exterior prin deschiderile speciale. Pe lângă orificiile de intrare, pot exista alte deschideri care influenţează circulaţia aerului, creează curenţi de aer prin fluxuri de aer necontrolate şi reduc eficienţa ventilării. Un flux de aer controlat şi adecvat poate fi generat numai dacă adăpostul este etanş.   Viteza aerului în adăpost nu trebuie să depăşească 0,3 m/s. Totuşi, vara, când temperatura aerului depăşeşte 20 grade Celsius, este acceptată o uşoară creştere a vitezei aerului. Eficienţa ventilării naturale este direct proporţională cu înălţimea construcţiei.   Evacuarea controlată a aerului Evacuarea aerului are loc fie prin canale de ventilare, fie prin luminatoare deschise. Canalele de ventilare sunt răspândite pe scară largă, în timp ce luminatoarele sunt recomandate ca soluţie alternativă pentru construcţiile neprevăzute cu pod. Canalele de ventilare sunt instalate într-un adăpost ventilat şi conduc către coama acoperişului. Canalele sunt izolate termic, de preferinţă cu vată minerală sau profile din spumă poliuretanică.       În interiorul unui canal, există o clapetă mobilă de reglare a debitului de aer. Conducta/tubul de evacuare a aerului ar trebui să fie cu cel puţin 0,5 metri deasupra nivelului coamei acoperişului şi să se termine cu un element în formă de stea, element tip cutie de evacuare sau un mic acoperiş. Capacitatea de aspiraţie a canalului este proporţională cu diferenţa de temperatură dintre aerul interior şi aerul din exterior, inclusiv cu lungimea activă a canalului.   Dacă evacuarea aerului se face printr-un luminator deschis, aerul iese din adăpost printr-o deschidere realizată de-a lungul coamei acoperişului. Pentru a împiedica pătrunderea precipitaţiilor sub formă de ploaie şi zăpadă, deschiderea se poate acoperi prin intermediul unui acoperiş înălţat. Între acoperişul înălţat şi acoperişul propriu-zis, ar trebui să existe un interspaţiu, dimensiunile acestuia putând fi fixe sau reglabile.   Admisia aerului impune furnizarea aerului în adăpostul pentru ovine într-un mod controlat, prin orificiile de intrare. Aceste orificii controlează direcţia iniţială a fluxului de aer. Orificiile sunt amplasate în pereţii exteriori:   -         sub tavan; -         sub ferestre; -         în tâmplăria ferestrelor; -         ca o deschidere în perete, acoperită cu un sistem de protecţie împotriva vântului.   Orificiile aflate sub ferestre au rolul de a elimina condensul de pe geamuri. Iarna, toate deschiderile şi interspaţiile ar trebui să îndeplinească următoarele recomandări: -         interspaţiile din pereţii exteriori să aibă înălţimea de 4-12 cm; -         dimensiunile interspaţiilor şi deschiderilor să fie reglabile; -         interspaţiile şi deschiderile să urmeze direcţia de deplasare a aerului; -         întărirea interspaţiilor şi deschiderilor se face din materiale rezistente la coroziune.   Suprafaţa minimă a deschiderilor de admisie a aerului trebuie să fie egală cu cea a canalului de evacuare, funcţional în perioada iernii. Suprafaţa maximă a ferestrelor deschise vara nu este însă limitată.   Ventilaţia mecanică este utilă, în general, acolo unde temperaturile interioare şi cele exterioare sunt similare. În astfel de situaţii, ventilarea naturală nu mai funcţionează şi trebuie folosite ventilatoare mecanice pentru a forţa admisia de aer proaspăt, simultan cu schimbarea celui viciat. Este recomandat ca ventilatoarele să asigure schimbul de aer atunci când viteza curenţilor este limitată.   Construcţia canalului de ventilare trebuie să faciliteze reglarea permanentă a debitului de aer cu ajutorul clapetelor şi al registrelor de reglaj. Este de preferat ca eficienţa sistemului să poată fi reglată prin micşorarea debitului unui anumit ventilator, în locul închiderii unei secţiuni din canalul de ventilaţie. Dotarea cu ventilaţie mecanică a adăpostului pentru ovine implică conectarea acestuia la un sistem de alarmă.