FermaStiri

294

Creșterea porcilor în regim ecologic

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Creșterea porcilor în regim ecologic este, oarecum, evitată de crescătorii de animale sau fermierii din România, cunoscându-se dificultățile care se ivesc în mod inevitabil. Dar, profitul poate fi pe măsura eforturilor, nișa de piață fiind deosebit de ofertantă, din punct de vedere al afacerii.

Trei rase, trei opțiuni

  În momentul de față, încep să se dezvolte ferme mai mici sau mai mari de creștere ecologică a porcilor, rasele vizate fiind în priumul rând Basna, Mangalița și Porcum vietnamez, mai nou introdus în România. Opțiunile fermierilor au venit datorită semnalelor din piață: tot mai mulți consumatori vor plati un pret mai mare, dacă știu că porcii respectivi au fost crescuți în aer liber, pe terenuri ecologizate, au fost hrăniți cu alimente naturale, au trăit nestresați, cu respectarea principiilor ecologice și ale bunăstării animalelor.   „Adevăratul porc ecologic este de rasa primitivă, neselecționată și neameliorată, de exemplu, Mangalița”, afirma într-un studiu Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, înainte de a fi arestat. Alte rase recomandate a fi crescute în mod tradițional sau în sistem de zootehnie ecologică sunt porcul de Bazna, de Rușețu, Negru de Ștei sau porcul vietnamez. În creșterea procilor după metode tradiționale, porcii care trăiesc în libertate sunt mai sănătoși, au mai puține probleme cu aparatul respirator sau picioarele, decât cei izolați și, deci, se utilizează mult mai puține antibiotice.   Drept rezultat, carnea porcului ecologic este o alternativă mai bună, dar și mai scumpă, față de cea a porcului crescut în sistem industrial. Spre exemplu, despre Mangalița se mai spune că este "porcul-somon" sau "uleiul de măsline cu patru picioare".  

Vânzarea cărnii de porc ecologic, ușor dificilă, dar cu profit ridicat

Aceste tipuiri de porci se pot crește cu succes în ferme țăranești de la 50, până la 150 de exemplare. Un astfel de porc se vinde în viu cu cu 15-35 lei/kg, în funcție de greutate și destinație (scoafă sau vier). La rândul său, Porcul vietnamez se laudă cu un strat foarte subțire de grăsime, dar și aceea, cotată ca sănătoasă , godacul fiind eminamente vegetarian. Un exemplar viu de vietnamez adult poate să coste până la 1.200 de euro, în timp ce un pui de 3-4 luni se vinde cu cca. 250 de euro. Nu uitați niciun moment: carnea de porc se caută! De aceea, puneți începe simplu, crescând 2-3 porci pentru consumul casei, iar, in următorul an, aveți deja o mică afacere de familie. Recuperarea banilor investiti se poate face încă din primul an al demarării afacerii.   Argumente economiceCarnea de porc este cea mai căutatăPorcul nu este un animal pretențiosPorcii ecologici sunt crescuți fără aditivi furajeri, hraniți cu furaje obținute pe terenuri care nu au fost fertilizate chimic.Se poate valorifica foarte bine hrana ușoară: plante, mere, varză, cotoare, tărâțe, furaje vegetale, iarbă. Porcii ecologici au o prolificitate bună și o dezvoltare rapidăCreșterea porcilor asigură venituri foarte bune. Frecvente. Veniturile se bazează pe producția de carne cu un conținut de colesterol redus.Produsele obținute din carnea porcului ecologic sunt de calitate, sunt mai sănătoase, mai ușor de digerat. Conservate în timp îndelungat sau prelucrate, își îmbunătățesc calitățile gustative.Randamentul la sacrificare este de 75-85%România are tradiție în creșterea cărnii de porcDatorită conținutului mic de apă, carnea de porc poate fi conservată timp îndelungatBazna și Mangalița sunt cele mai apreciate rase de porci din EuropaPuteți face afaceri și din vânzarea purceilorReevaluarea acestor rase aduce noi valențe economice, cea mai importantă fiind cererea reală, în creștere pe piața din Comunitatea EuropeanăFermele ărimesc subvenții, atât ăpentru dezvoltare, cât și pentru contribuția la păstrarea și exploatarea raselor autohtone.Vânzarea porcilor și a produselor din carne de porc   La fel ca în cazul raselor metisate sau obținute prin selecție genetică, vânzarea porcilor ecologici se poate face valorificând mai multe căi: Vânzarea directă, în viu; Vânzarea către un abator sau procesator; Vânzarea produselor obținute în propria microunitate de procesare a cărnii; Vânzarea vierilor, a scroafelor sau a purceilor etc. Desigur, orice formă de valorificare trebuie să respecte legislația în vigoare, atât din punct de vedere fiscal, cât și al normelor de sănătate animală și siguranță animală.   Vânzarea procilor vii nu trebuie făcută decât în târgurile autorizate de ANSVSA din fiecare județ, iar a cărnii și produselor din carne, doar în magazine autorizate sau în spații autorizate din piețele din întreaga țară. (Detalii despre normele ANSVSA privind sănătatea animală și siguranța alimentară puteți afla pe site-ul ansvsa.roOportunitatea momentuluiUna dintre oportunitățile finalului de an 2014, este Târgul organizat de MADR chiar în curtea instituției, în perioada 18 – 21 decembrie 2014, între orele 9.00-16.00, eveniment în cadrul căruia vizitatorii vor putea găsi produse alimentare de calitate garantată, cum sunt produsele tradiționale atestate și ecologice certificate.   Toți aceia care vor trece pragul Târgului de Crăciun „Calitate și tradiție pentru români”, organizat de MADR,vor găsi preparate din carne pregătite după rețete moștenite din străbuni, precum lebăr sau tobă de casă, drob sau cârnați de porc, caltaboș cu orez, mititei, slănină cu boia, patricieni din carne de oaie afumați, mușchi crud – afumat, jambon cu os afumat sau bunătăți aduse de la Buzău, precum mici de casă, piept de porc crud afumat, muşchi țărănesc crud afumat, cârnați de casă afumați de porc, cârnați de Pleșcoi cruzi și uscați, babic, ghiuden, pastramă de oaie.   Iubitorii de pește pot găsi produsele aduse de la Tulcea: salată cu icre de crap sau știucă, sardeluțe marinate în ulei, pastramă și batog de somn de crap argintiu sau de somn. Păstrăvul afumat în cobză de brad din Prahova se va regăsi, de asemenea, între produsele expuse.   Meşteşugari în arta prelucrării lemnului din Vâlcea vor fi prezenți pentru a reaminti tuturor vizitatorilor tradițiile autentice românești. Și pentru că este perioada cea mai potrivită pentru a fi consumate, toți cei care vor vizita târgul vor putea găsi aici vestitele sarmale maramureșene pregătite cu migală de gospodinele pricepute, care pot fi savurate alături de vinuri selecționate din vechi soiuri tradiționale românești.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2