Tehnologii

227

Cristian Bostan este noul Director al Diviziei Procesare–Vânzare AGRICOLA

autor

MeetMilk.ro

distribuie

AGRICOLA INTERNAȚIONAL Bacău, unul dintre cei mai mare jucători din piața de carne de pasăre din România, și-a reorganizat activitatea operațională odată cu debutul anului 2020.

Astfel Unitatea de Afaceri Carne Pasăre, coordonată de Tatiana Cimpoeșu – Vicepreședinte – Director General Adjunct al companiei, este constituită în prezent din două entități care integrează activitățile lanțului operational.

Prima dintre acestea, Divizia Zootehnică, integrează activitatea de preparare a hranei păsărilor și sectorul de creștere (fostele Departamente FNC si Avicola) și este condusă de Florin Apolțan, membru  valoros, deja consacrat, al echipei. Cea de-a doua nouă entitate, Divizia Procesare – Vânzare (care integrează activitățile de abatorizare și vânzări) este condusă, începând cu 1 septembrie, de Cristian Bostan, un nou membru al echipei AGRICOLA.

Cristian Bostan are o experiență managerială de 18 ani în Danone unde a coordonat proiecte naționale și internaționale, iar în echipa Agricola a venit în urmă cu 6 luni: “Pentru mine este un nou început, cu responsabilități mari și care presupune un teritoriu nou, piața cărnii, interesant de explorat.

Am avut câteva luni în care am luat contact direct cu noul mediu de lucru, cu noii colegi, cu valorile companiei. Cultura în care m-am format este aceea a livrării rezultatelor, în condițiile asumării targetelor și motivării oamenilor. AGRICOLA este un brand cunoscut și puternic și sunt convins că împreună cu echipa valoroasă pe care am gasit-o aici vom avea succes!”, a arătat Cristian Bostan, noul Director al Diviziei Procesare - Vânzare AGRICOLA.

“Brandul AGRICOLA în momentul de față este unul puternic; scorează foarte bine în indicatorii de notorietate și intenție de cumpărare specifici cercetărilor de piață. E normal ca oamenii să-și urmeze visurile, iar noi, la AGRICOLA, prețuim oamenii raționali și oamenii cu viziune.

De-a lungul timpului am generat condițiile creării unei echipe operaționale valoroase, iar atunci când simțim nevoia avem și inițiativa completării echipei. Consider astfel că atragerea lui Cristian Bostan în echipa AGRICOLA, cu responsabilități majore în activitatea Diviziei Procesare - Vânzare este un pas important în optimizarea resurselor noastre operaționale, a strategiei pe care o conturăm în vederea consolidării poziției brandului AGRICOLA în piață”, a declarat Grigore Horoi, președintele AGRICOLA.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2