Tehnologii

1155

Cum comunică autentic Familia Safir: Parteneriat pe termen lung cu Chef Adrian Hădean

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Grupul de firme Safir și Chef Adrian Hădean anunță un parteneriat pe termen lung, prin care liderul de opinie va face cunoscut publicului său tot ce consideră util și interesant din afacerea care aduce pe piață marca Familia Safir și produsele sale din carne de pui.

Cu privire la principiile după care semnează contracte de asociere, chef Adi Hădean a declarat: “Am comunicat întotdeauna publicului meu doar produsele, tehnologiile și mărcile pe care eu le folosesc pentru familia mea sau asupra cărora m-am documentat cu multă atenție.

În alegerea parteneriatelor pe care le fac – și numărul acestora este foarte limitat pe parcursul fiecărui an – atârnă greu în decizie și potrivirea cu valorile oamenilor care conduc afacerile respective și care construiesc mărcile respective. Vorbesc doar despre produsele pe care și eu le folosesc și în care cred.”

...iar despre asocierea cu Familia Safir, Adi Hădean declară: “M-am apropiat de această afacere de familie cu tradiție antreprenorială din 1945 prin liderii care o duc mai departe și o cresc frumos: Iulian și George Safir. Am crezut în viziunea lor și am văzut câtă atenție dau tuturor aspectelor business-ului:

de la grija față de angajați, la cea față de producție atentă cu mediul și cu ce iese de pe ușa fabricilor sub marca Familia Safir. Acum ne-am luat de mână să facem cunoscute produsele din carne de pui sănătoasă, cu gust și textură mult apreciate de clienți.“

Grupul de firme Safir a raportat recent pentru anul financiar 2022 o cifră de afaceri de 67 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 29% față de rezultatele anului anterior și investiții făcute în 2022 de aproape 2 milioane de euro. Grupul va utiliza în acest an 9 milioane de euro pentru creșterea volumului de business și susținerea planului de investiții.

În acest context este esențial ca preferințele românilor, care potrivit datelor de la INS, continuă să se îndrepte către carnea de pasăre, cu un consum lunar de peste 1,7 kg per capita (date disponibile în decembrie 2022), să fie satisfăcute cu carne românească a cărei proveniență este cunoscută.

Cum răspunde Familia Safir la această întrebare și ce anume vor comunica publicului în perioada următoare, (și) prin intermediul lui Adrian Hădean, este detaliat de George Safir, care, împreună cu fratele său, Iulian, conduce afacerea spre extindere națională:

“Pe întreaga noastră linie de business se lucrează cu responsabilitate și cu respect pentru consumator. În cele 7 ferme rurale ale afacerii Safir condițiile de trai respectă normele europene și mediul este controlat, având nivel ridicat de biosecuritate.

Mai mult, puii care se vând sub marca Zdravăn Moldovenesc sunt crescuți în ferme situate lângă pădure și sunt hrăniți zilnic cu mâna. Rasa păsărilor din categoria de produse Familia Safir – Zdravăn Moldovenesc este premium, iar hrana lor este fără coloranți, ceea ce dovedește și culoarea naturală a cărnii.“

Adi Hădean completează: “Nu credeți? Intrați să vedeți live pe site-ul safir.ro cum sunt hrăniți puii la orele stabilite. Practic, vedeți live din ferme și vă puteți asigura de sursa puiului pe care apoi îl veți oferi familiei voastre.“

Iulian Safir adaugă: “Adrian Hădean va găti cu carne de pui Familia Safir și credem că încrederea pe care fanii lui o au în recomandările sale îi va determina să încerce produsele Familia Safir, care sunt Deliciosul de Vaslui, Zdravăn Moldovenesc și Răsfăț Românesc.

Experiența arată că avem un grad foarte mare de loialitate printre cumpărătorii români: odată încercată carnea de pui Familia Safir, alegerea acesteia continua în familie. Le-aș transmite românilor să asculte de sfaturile celor în care au încredere.“

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2