215

Cum protejează C.E. producătorii de lapte din zonele de munte?

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Corespondență de la Strassbourg) Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a interpelat Comisia Europeană cu privire la măsurile pe care le are în vedere pentru a sprijini producătorii de lapte. De asemenea, Viorica Dăncilă a fost interesată şi de protejarea acestor regiuni de munte, defavorizate şi ultraperiferice, astfel încât să se poată evita renunţarea la creşterea animalelor şi a producţiei de lapte. Tendinţa unor producători de lapte din zonele de munte şi regiunile ultraperiferice de a renunţa la agricultură, datorită eliminării sistemului de cote pentru lapte, are efecte asupra întregii pieţe europene a laptelui, iar producătorii din aceste zone sunt cel mai grav afectaţi, deoarece oportunităţile de creştere rezultate în urma liberalizării nu pot fi valorificate în aceste regiuni. 'Agricultura practicată în aceste regiuni contribuie în mod semnificativ la conservarea şi protejarea peisajului rural şi a biodiversităţii, precum şi la limitarea pericolelor naturale, constituind baza pentru o dezvoltare regională de succes, fără de care alte domenii economice, în special turismul, nu se pot dezvolta. Având în vedere că producţiile de lapte sunt mult mai mari în aceste regiuni decât în regiunile situate în locuri mai favorabile şi reprezintă cea mai importantă ramură a producţiei agricole', se mai arată în întrebarea adresată Comisiei. În răspunsul primit din partea comisarului european pentru agricultură, Dacian Cioloş, se arată că PAC prevede instrumente şi oferă statelor membre o marjă de manevră pentru a oferi sprijin specific în vederea menţinerii producţiei de lapte în zonele caracterizate de constrângeri naturale specifice, inclusiv în zonele de munte. În baza noilor dispoziţii privind plăţile directe, statele membre pot decide să aplice alte sisteme, cum ar fi plăţi legate de constrângeri naturale, şi sprijin cuplat facultativ, pentru a direcţiona ajutorul către zonele defavorizate. Noile norme, privind dezvoltarea rurală, permit statelor membre să elaboreze programe specifice pentru a aborda provocări specifice, inclusiv producţia de lapte în zonele defavorizate. Intensitatea ajutorului pentru investiţiile din agricultură în zonele cu constrângeri naturale poate fi majorată cu 20%, în comparaţie cu alte zone.  Producătorii de lapte, din zonele montane, pot primi o plată care să reflecte pierderile de venituri şi costurile suplimentare determinate de producţia laptelui în regiunile respective. Noul regulament, privind calitatea, a introdus termenul de 'produs montan' ca menţiune de calitate facultativă. Totul pentru a oferi producătorilor din zonele de munte un instrument eficient pentru o mai bună comercializare a produselor lor şi pentru a reduce riscurile de confuzie în rândul consumatorilor în ceea ce priveşte originea produselor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2