Repere

231

Daniel Constantin: Salubristul trebuie să plătească taxa de gunoi

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Proiectul de ordonanță referitor la taxarea diferențiată pe tona de gunoi depozitată la groapa de gunoi va fi adoptat cel târziu săptămâna viitoare în ședința de Guvern, iar penalitatea ar trebui fie suportată de salubriști, a declarat, miercuri, Daniel Constantin, ministrul Mediului și vice-prim ministru, la conferința PRIA Environment.   “Există un risc foarte mare ca acest cost suplimentar, de 80 de lei pe tona de gunoi depozitat, să ajungă să fie suportat de cetățeni (…). Apelul pe care îl fac este să stingem incendiul care se numește taxa de depozitare și care funcționează de la 1 ianuarie 2017 (…) Sunt deficiențe majore pe care le-am constatat. Proiectul de ordonanță este de trei săptămâni pe site-ul Ministerului Mediului. Am primit puncte de vedere, dar nu suficiente și nu de la toată lumea’, a afirmat Constantin.   Oficialul a susținut, de asemenea, că operatorii de salubritate ar trebui să suporte penalitatea de 80 de lei pe tona de deșeu depozitată la groapa de gunoi, aplicată diferențiat.   “Vă mărturisesc că, înainte să preiau mandatul la Ministerul Mediului, nu mă așteptam să găsesc atât de multe probleme în acest sector. Toate termenele pe care le aveam, toate angajamentele pe care nu ni le-a impus Comisia Europeană, ci noi, cum e normal, sunt depășite. Ca atare, credibilitatea noastră nu mai poate fi aceea a unui stat membru care să vină să promită că face lucruri și să ne angajăm. Promisiunile trebuie însoțite deja de fapte. În momentul de față, suntem pe ultimul loc în rândul celor 28 de state membre.   Dacă mă întrebați pe mine, salubristul trebuie să suporte taxa penalizatoare. Aceștia au contracte încheiate cu autoritățile publice și pe care nu le-au înnoit de ani de zile. Sigur că este o obligație a autorității publice locale, dar ea trebuie să fie transmisă prin contractele respective operatorului economic”, a adăugat domnul Daniel Constantin.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2