187

Danone anunta marirea vanzarilor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit Revistei Piata, Danone a inregistrat, in 2011, o crestere a vanzarilor de 7,8%, atat la nivelul intregului an, cat si in trimestrul IV. In volum, vanzarile au crescut cu 3% per total, in 2011 si cu 2,2%, in trimestrul IV al anului trecut. Ne-am atins tinta pentru cresterea marjei, iar fluxul

liber de numerar a crescut puternic in continuare, depasind 9%, a declarat Franck Riboud, presedintele grupului. Presedintele Danone mentioneaza, in primul rand, ca mentinerea preturilor competitive, in special in Europa, s-a reflectat in cresterea volumului vanzarilor din 2011. In plus, pentru prima data, tarile emergente au cumulat mai mult de jumatate din vanzarile consolidate, generand o mare parte din cresterea Grupului. Aceste piete s-au confirmat acum in mod clar ca motoare de crestere. In al treilea rand, s-au afirmat noi marci importante: Prostokvashino in Rusia, Oikos in Statele Unite si Mizone in Asia. Toate sunt pe o traiectorie care le poate impune ca marci strategice pentru Danone, a mai spus Franck Riboud. In perspectiva, reprezentantul producatorului de lactate nu anticipeaza o imbunatatire a mediului economic sau a cheltuielilor de consum in 2012, prioritatile companiei ramanand neschimbate: eficientizarea motoarelor crestere, investitii in categoriile si marcile Danone si gestionarea inflatiei si a costurilor volatile. Rezultatele Danone Grup: - 7,8% cresterea vanzarilor, in valoare, in 2011; - 7,8% cresterea vanzarilor, in valoare, in trimestrul IV 2011; - 3,0%, cresterea vanzarilor in volum in 2011; - 2,2%, cresterea vanzarilor in volum in trimestrul IV 2011.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2