Tehnologii

191

Danone: Piața formulelor de nutriție pentru copii a crescut cu 2 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Francisc Kiss, country manager al Nutricia România, divizia de produse destinate alimentaţiei copiilor a gigantului francez Danone, spune că anul trecut piaţa produselor de nutriţie pentru copii de vârstă mică a fost relativ stabilă, cu o creştere de circa 2%.   Avansul pieţei vine în contextul în care rata natalităţii a înregistrat o creştere de aproximativ 3%, după câţiva ani de declin, afirmă managerul. Categoria de mâncare pentru copii de vârstă mică include formule de lapte, cereale, piureuri de legume şi fructe.  Piaţa este estimată de ZF la peste 50 de milioane de euro, în condiţiile în care farmaciile susţin cea mai mare parte din vânzări, conform celor mai recente date.   „Scăderea TVA a avut un impact pozitiv asupra cate­goriei, în sensul creşterii accesibilităţii produselor pentru consumatori”, a explicat Francisc Kiss, care conduce Nutricia România, o com­panie cu afaceri de circa 80 de milioane de lei anual.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2