239
Pesta Porcină Africană îşi face de cap în România de peste doi ani. De atunci, au fost sacrificaţi sute de mii de porci, au suferit zeci de mari ferme industriale şi, ce e mai grav, s-a compromis în bună măsură segmentul de reproducţie. La fel de grav, importul de carne-materie primă, fireşte, de porc, a crescut, ajungând acum la cca 60 %.
După cum ştim cu toţii, vina pentru această situaţie a fost şi este împărţită: Pe de o parte, responsabili oficiali ai diferitelor instituţii au acţionat haotic sau, uneori, nu au acţionat deloc.
Dar, principalii vinovaţi au fost simplii cetăţeni, minunaţii gospodari ai patriei pe care tot populistul îi miluieşte cu vorbe de alint, aceia care au nesocotit şi încă nesocotesc orice urmă de respectare a normelor de sănătate animală şi biosecuritate, dar asta, nu departe, nu undeva în pustiu, ci chiar în bătătura lor, acolo unde colcăie de germeni, şi viruşi, şi boli în care se scaldă, aproape la propriu, plozi analfabeţi cu mucii curgandu-le lumanari şi rubedenii ameţite de ţuica puturoasă, băută direct din borcanele jegoase luate din parii ocolişului pentru orătănii.
Ei, pseudofermierii acestei tari sunt principalii vinovaţi de extinderea PPA şi, măcar dacă ar fi făcut-o doar pentru a-şi asigura mâncarea de a doua zi, dar mulţi dintre ei au dezvoltat un comerţ la negru cu porci vii, purcei ori carne de porc.
Acum, ne bântuie Covid-19. Neavând posibilitatea să se aprovizioneze 100 % din producţia internă, procesatorii aproape că urlă din toţi rărunchii că au probleme cu aprovizionarea cu carne materie primă din import, că ăia de afară cer banii în avans, iar ăştia dinlăuntru au început deja să mărească preţurile la porţile fermelor.
În timpul ăsta, spunem cu toţii: Bine că guvernul a mărit pedepsele pentru infracţiunea de „zădărnicire a transmiterii bolilor la om”.
DAR, ŞTIŢI CĂ ACEASTĂ PREVEDERE ESTE APLICABILĂ ŞI ÎN CAZUL ZĂDĂRNICIRII TRANSMITERII BOLILOR LA ANIMALE ŞI CHIAR LA PLANTE? NU ŞTIAŢI? EXISTĂ. CITIŢI ARTICOLUL 355 DIN CODUL PENAL.
ÎN CAZUL ZĂDĂRNICIRII EXTINDERII PESTEI PORCINE AFRICANE, DE CE NU A FOST ÎNTOCMIT NICIUN DOSAR PENAL ŞI DE CE NU E ÎNCĂ NIMENI ÎN PÂRNAIE???
Ei, bine, prieteni, asta să-mi răspundă mie toţi cei care îi căinează pe ăia descrişi de mine în paragrafele doi şi trei ale acestui editorial!