Crescătorii de ovine prezenţi miercuri la mitingul fermierilor din Capitală spun că în acest an mieii de Paşte vor fi mai ieftini cu 15-20% decât în 2015. „Paştele ortodox vine prea spre vară, iar acesta de duminică, al catolicilor, este foarte devreme. Astfel că azi – pentru duminică – vorbim de importuri, care sunt deja mai ieftine, iar în aprilie vom vorbi despre sacrificări care au loc cu o anumită întârziere“, a declarat pentru „Adevărul“ Eugen Gonţea, preşedintele Federaţiei Oierilor de Munte din România. Concret, kilogramul de miel în viu va fi de 12-15, maximum 20 de lei, anticipează oierii, în condiţiile în care anul trecut se apropia de 30 de lei. Reamintim că, în 2015, un kilogram de carne de miel costa, în pieţe, între 20 şi 28 de lei, în timp ce în unele supermarketuri ajungea chiar şi la 37 de lei, preţurile fiind similare celor din 2014. Mielul viu, cumpărat direct de la crescători, se vindea cu preţuri cuprinse între 15 şi 20 de lei kilogramul. În multe cazuri, preţurile la carnea de miel erau similare celor din 2014, în Bucureşti sau în judeţe precum Arad, Argeş, Sibiu, Timiş sau Suceava. Unul dintre judeţele în care un kilogram de carne de miel costă mai mult faţă de alte zone ar putea fi Hunedoara, unde în pieţe era vândut cu 28 de lei, faţă de Bucureşti, de exemplu, unde un kilogram de carne de miel costa 21-22 de lei, informează Pagina de Agricultură.