Când cumperi o caserolă de piept de pui sau un cotlet de porc, eticheta ar trebui să-ți spună exact de unde vine carnea. Dar regulile diferă în funcție de specie, iar pentru produsele lactate lucrurile sunt și mai puțin clare. Iată ce spune, concret, legislația europeană.

Ce trebuie indicat pe eticheta cărnii?

Pentru carnea de vită, regula europeană este cea mai veche și cea mai strictă: încă din 2000/2002, Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 impune indicarea locului de naștere, de creștere și de sacrificare a animalului.

Pentru carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de porc, oaie, capră și pasăre, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 cere doar două informații: țara în care a fost crescut animalul și țara în care a fost sacrificat. Dacă ambele coincid, eticheta poate afișa simplu „Origine: România". Dacă diferă, apar două mențiuni separate — de exemplu „Crescut în: Ungaria" și „Sacrificat în: România". Regulile se aplică inclusiv cărnii importate din afara UE.

Ce NU este acoperit de obligație?

Aici apar cele mai multe confuzii. Carnea tocată și preparatele din carne — cârnați, chiftele, burgeri — nu au obligația legală de a indica originea, decât dacă eticheta menționează explicit o țară sau riscă să inducă în eroare consumatorul. În practică, mulți producători români afișează totuși originea și pentru aceste produse, din motive de transparență comercială, deși legea nu îi obligă strict.

Și la lactate?

Spre deosebire de carne, indicarea originii nu este, în general, obligatorie pentru lapte și produse lactate precum brânzeturile, untul, smântâna sau laptele fermentat — acestea sunt, de altfel, printre puținele categorii de alimente scutite chiar și de obligația unei liste complete de ingrediente, tocmai pentru că sunt produse dintr-un singur ingredient de bază. Comisia Europeană a analizat, într-un raport din 2015, extinderea obligativității originii și la lapte, dar aceasta a rămas, până acum, mai degrabă o practică voluntară a producătorilor decât o cerință legală generalizată la nivelul UE.

Cine controlează respectarea regulilor?

În România, ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) verifică periodic măcelăriile, carmangeriile și punctele de vânzare pentru conformitatea etichetelor cu legislația europeană și națională. Neconformitățile pot viza atât lipsa mențiunilor obligatorii, cât și etichete care sugerează o origine falsă sau înșelătoare.

Mit sau realitate?

Mit: Toată carnea vândută în UE are obligatoriu origine afișată pe etichetă. Realitate: Doar carnea proaspătă de vită, porc, oaie, capră și pasăre are această obligație. Preparatele din carne scapă regulii, cu excepția cazurilor în care originea e menționată explicit sau eticheta poate induce în eroare.

Mit: Brânza sau untul trebuie să arate mereu țara de origine a laptelui. Realitate: Fals, în general. Produsele lactate nu au, de regulă, obligația de a indica originea, spre deosebire de carnea proaspătă.

Ce trebuie să reții

Carnea de vită are cele mai stricte reguli de trasabilitate, în vigoare din 2000/2002. Carnea proaspătă de porc, oaie, capră și pasăre trebuie să indice țara de creștere și țara de sacrificare (Reg. 1337/2013). Preparatele din carne (cârnați, chiftele) nu sunt obligate legal să indice originea, decât dacă o menționează explicit. Lactatele scapă, în general, de obligația indicării originii. ANSVSA verifică periodic respectarea regulilor la nivelul comercianților și producătorilor din România.