365
Autoritatea de concurență discută cu retailerii și procesatorii care intenționează să facă parte din acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui de consum, îndrumând companiile pentru a respecta regulile de concurență.
Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele de consum a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă și reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.
Reducerea de minimum 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).
„Rolul nostru este de a îndruma actorii implicați astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență, respectiv acordul voluntar să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.
Vom monitoriza această inițiativă împreună cu autoritățile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), noi urmând să utilizăm Monitorul Prețurilor la Alimente, platforma online care afișează prețurile produselor alimentare”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
În funcție de rezultatele monitorizării, Consiliul Concurenței va discuta cu reprezentanții Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.