In vederea aplicarii unei alimentatii rationale, este necesara cunoasterea nevoii de substante nutritive pentru fiecare specie si categorie de animale, aflate in diferite etape ale vietii. Cerintele de substante nutritive sunt exprimate prin normele de hrana, care reprezinta cantitatea substantelor nutritive necesare unui animal, intr-un interval de timp stabilit, pentru asigurarea functiilor vitale, dar si pentru obtinerea ulterioara a productiilor.

Pentru viteii neintarcati, normele de hrana nu trebuie interpretate ca limite fixe, invariabile, acestea fiind adaptabile, prin continut si cantitate. Una dintre piesele grele ale programelor de hranire a viteilor este, dupa alaptare, consumul de furaje concentrate, de buna calitate, cu paleabilitate ridicata, inca din prima saptamana a vietii. Functia de dezvoltare a rumenului va fi stimulata printr-un consum adecvat de concentrate, care va suplimenta necesarul de hrana al viteilor, peste aportul asigurat prin dieta lichida. Se poate ajunge, astfel, mai devreme la intarcare, furnizand nutrienti la un cost mai redus decat laptele sau substituentii acestuia. Alaptarea Pana la varsta de trei saptamani, este recomandat ca viteii sa primeasca lapte de la mamele lor. Cantitatea totala de lapte integral, consumata de un vitel in perioada de alaptare, variaza intre 200 si 400 de kilograme. De la varsta de 3-4 saptamani, se incepe substituirea laptelui integral cu laptele smantanit. Treptat, pana la inlocuirea totala. Modul prin care viteilor le este administrat laptele este denumit sistem de alaptare. Fermierii au de ales intre: alaptarea naturala, alaptarea artificiala si alaptarea mixta. Alaptarea naturala este un sistem cu aplicabilitate minima, in conditiile modernizarii zootehniei. Consta in consumul laptelui direct din uger, fiind cel mai simplu sistem, din punct de vedere tehnic. Se elimina contactul cu aerul din adapost, prin trecerea laptelui din glanda mamara a vacii, direct in organismul vitelului, excluzandu-se totodata contactul cu mana crescatorului sau cu recipientii. Dintre dezavantaje, se remarca imposibilitatea evaluarii cantitative a laptelui consumat, situatie ce exclude posibilitatea unei selectii ulterioare, pe baze stiintifice. Vitelul consuma mai mult lapte decat necesarul unei cresteri rationale, pierzandu-se totodata o cantitate de lapte ce ar fi putut valorificata. O alaptare insuficienta poate produce raniri vacii, la nivelul ugerului, datorate comportamentului vitelului stresat fizic si psihic. Prin alaptarea naturala pot fi transmise boli (tuberculoza, bruceloza), de la vaca-mama, iar intarcarea viteilor se face greu, acestia fiind afectati de separare. Sunt dezavantaje care i-au obligat pe majoritatea crescatorilor sa caute alte mijloace de alaptare, prin care sa asigure simultan necesitatile proprii si ale vitelului. Alaptarea artificiala presupune administrarea indirecta a laptelui catre vitei, cu ajutorul unor recipienti de colectare sau a unor instalatii speciale. Sistemul permite inlocuirea laptelui integral, cu lapte smantanit, lapte usor degresat (2%) sau inlocuitor de lapte. Prin alaptarea artificiala, cantitatea de lapte consumata de vitel poate fi cunoscuta exact, informatie importanta pentru o crestere rationala. In functie de furajele disponibile, se poate reduce treptat cantitatea de lapte, in baza unor scheme de alaptare, iar viteii vor fi obligati sa consume timpuriu furaje uscate, in cantitati tot mai mari. Prin separarea vitelului de mama sa, imediat dupa fatare, se elimina toate dezavantajele naturale, iar laptele primit va fi numai de la vaci sanatoase. Alaptarea artificiala este uneori mecanizata, putand fi hranit un grup mai mare de vitei, cu ajutorul unor instalatii care limiteaza efortul crescatorilor. Alaptarea mixta are, ca prima etapa, alaptarea naturala (de regula, in prima saptamana de viata a vitelului), dupa care se trece la alaptarea artificiala. Metoda se aplica acolo unde riscul imbolnavirilor la vitei este mai ridicat, ca urmare a nerespectarilor regulilor de alaptare artificiala. Dintre dezavantajele sistemului, amintim complicarea tehnologiei de crestere, scaderea productiei vacilor bune mame, odata cu trecerea viteilor la alaptarea artificiala. Furajarea viteilor Nutreturile de baza in hrana viteilor sunt: colostrul, laptele integral si laptele smantanit, care se suplimenteaza cu amestecuri de concentrate, fan de buna calitate si nutreturi suculente. In conditiile in care viteilor nu li se administreaza fan pana la intarcare, iar laptele se administreaza restrictionat, consumul voluntar poate atinge 850 g/zi, la varsta de 4 saptamani, 2.000 g/zi la 8 saptamani si 3.200 g/zi la 12 saptamani. Doar administrarea furajului concentrat nu este insa suficienta pentru a incuraja viteii sa il consume timpuriu. Este foarte important ca viteii sa aiba permanent furaje proaspete. Daca, in prima saptamana de viata, viteii consuma cantitati infime de concentrate, in saptamana a doua consumul este evident, crescand semnificativ in a treia saptamana de viata. Consumul voluntar depinde foarte mult de cantitatea de lapte administrata, calitatea dietei lichide si asigurarea apei. Pentru incurajarea consumului de concentrate, se pune accent pe urmatoarele masuri: - imediat dupa administrarea laptelui, se introduce o cantitate mica de concentrate in gura vitelului; - se plaseaza concentratele in locurile pe care viteii sunt predispusi sa le suga, imediat dupa incheierea alaptarii; - pentru asigurarea digestiei ruminale, este necesara asigurarea apei, la discretie, imediat dupa varsta de trei zile. Laptele si substitutii acestuia nu reprezinta surse de apa, deoarece nu ajung in rumen. Este stiut ca administrarea de apa calduta incurajeaza consumul de apa si implicit consumul voluntar de concentrate. Acestea din urma vor fi asimilate ratiei viteilor, doar cand le este garantata calitatea, indepartandu-se furajul degradat si mucegait, ori de cate ori este nevoie. Dupa fiecare serie de vitei, se curata si se dezinfecteaza atent echipamentul folosit pentru administrarea hranei.