Oierii din comuna Poiana Sibiului s-au adaptat vremurilor şi, deşi nu se mai plimbă cu mioarele pe cărări de munte, reuşesc să câştige la fel de mulţi bani. „Fiecare judeţ avea legea lui şi ne duşmăneau pe noi, oierii ăştia care făceam transhumanţa. Miliţia ne amenda, ne mai şi băteau. Prin Sălaj şi prin Cluj am păţit să ne ducă din post în post, ca pe tâlhari. Nu ne mai lăsau nici să facem mâncare, într-o zi ne-au răsturnat ceaunul când am vrut să facem mămăligă. Trecând prin Alba Iulia, o dată, a venit un IMS cu şase miliţieni, nu uit cât oi trăi. Aveam o vestă de piele şi, când s-au dat jos din IMS, au sărit pe mine şi mi-au rupt vesta cum rup lupii când prind un miel. M-au pus jos cu genunchii şi m-au bătut rău, de ce am trecut cu oile şi de ce am trecut prin judeţul Alba. Există şi un proverb: «Săraci oameni de la munte sunt învăţaţi să rabde multe»“, povesteşte Constantin Şufană, pentru Adevărul. După Revoluţie, transhumanţa a murit. Nemaiputând să circule pe drumuri, dar nici pe terenuri care s-au retrocedat şi au devenit proprietăţi private, oierii timpurilor moderne şi-au făcut gospodării prin ţară, în Banat, în Crişana, în fostele bălţi ale Brăilei. Tradiţia a rămas însă sfântă. Acolo stau bărbaţii, iar femeile şi pruncii merg la ei, vara, să-i ajute. Pentru asta, elevii din Poiana Sibiului iau vacanţă de vară, în fiecare an, cu aproape o lună mai devreme. Constantin Şufană are patru feciori, trei dintre ei oieri. Stau cu oile într-o comună din Timiş, unde sunt „fruntea satului“, şi spune zâmbind că, faţă de oieritul pe care l-a practicat el, ce se întâmplă acum e „domnie“. Afacerile merg bine şi criza nu se simte, însă cerinţele pieţei s-au schimbat. Dacă pe vremea lui, cu lâna vândută ieşeai din iarnă, acum, pentru că este prost plătită, de multe ori oierii o aruncă sau îi dau foc. „Baza e exportul, mai ales în cazul mieilor. Brânza şi restul merg pe plan local, la oraşe, la piaţă. Baza sunt, însă, mieii şi avem noroc cu exportul, cu italienii, cu ţările arabe. Eu vindeam lână şi, cu banii obţinuţi, scoteam oile din iarnă. Acuma mulţi aruncă lâna“, spune Constantin Şufană. Maria Şufană are doi băieţi care stau cu oile în judeţul Alba. Au condiţii bune şi s-au extins, au făcut proiecte pe fonduri europene şi acum, pe lângă oi, fac şi agricultură. „Acum au casă bună, faci o baie când vrei, vii de la strungă, faci un duş, nu se compară. Nu merge rău oieritul, a fost noroc cu subvenţiile. Copiii mei se mai ocupă şi cu agricultura, au făcut două proiecte pe fonduri europene, au tractoare, au fermă, şi-au luat nişte pământ“, spune Maria Şufană. Astăzi, la Poiana Sibiului, doar 40 la sută din localnici se mai ocupă de oierit. Mulţi au devenit oameni de afaceri, şi-au vândut oile şi au pus pe picioare benzinării sau hoteluri. Modernismul nu i-a luat însă bătrânului oier un lucru de care vorbeşte cu sfinţenie: dragostea pentru muntele pe care l-a bătut ani de zile, cu picioarele încălţate în opinci. În fiecare vară, se întoarce smerit, cu emoţie, „la porţile raiului“. (Mai multe, pe www.adevarul.ro)