Nu câştigăm cât polonezii sau cehii, dar de multe ori preţurile noastre la alimente le bat pe ale lor. Plătim aproape cel mai scump lapte din regiune, dăm mai mulţi bani decât polonezii sau ungurii pentru ouă, iar carnea începe să devină o delicatesă. Taxele mari şi importurile masive de alimente ne cresc considerabil preţurile la raft. Aşa ajungem să plătim, în medie, patru lei pe litrul de lapte, în timp ce polonezii sau cehii îl cumpără cu mai puţin de trei lei, deşi salariile nostre sunt de două ori mai mici ca ale lor. Plătim mai mult ca majoritatea est-europenilor şi când vine vorba de ouă. Un carton cu 12 ouă îl costă pe un român, în medie, 8 lei, în timp ce la vecinii maghiari sau bulgari costă 6-7 lei. (Mai multe, pe www.realitatea.net)