Prezentă cu stand propriu și la această ediție a Salonului Internațional de Industrie Alimentară-SIAL 2016, de la Paris, compania Transavia poate fi numită cu deplină îndreptățire nu doar una dintre evidențiatele ediției, din rândul companiilor românești expozante, dar, mai ales, printre evidențiatele Secțiunii ”Carne”, găzduită de Hala 6 a parcului expozițional Villepinte. În dialogul pe care l-am avut cu doamna Theodora Popa-Director General Adj., aceasta a declarat special pentru revista Fabrica de Carne că, datorită preocupării constante a managementului companiei, operațiunile de export se află pe o direcție ascendentă, variind, în funcție de sezon, între 15 și 20 %, din totalul producției realizate. Principalele piețe pe care pleacă produsele cu marca Transavia sunt cele ale Marii Britanii și ale Franței, dar și în multe alte țării, produsele exportate fiind din categoria celor procesate, dar și din categoria fresh. Mai important decât aceste date, oarecum, seci, subliniem și salutăm faptul că, după cum ne-a declarat doamna Popa, Transavia caută alte piețe, nu doar pentru extinderea afacerilor internaționale, cât și pentru a se pune, oarecum, la adăpost, odată cu variațiile care au începută să apară pe piața britanică, în urma deciziei Regatului de a părăsi Uniunea Europeană. Desigur, după cum ne-a relatat interlocutoarea noastră, prezența la SIAL s-a materializat într-un program foarte dens de întâlniri, atât cu parteneri deja tradiționali, cât și cu viitori beneficiari ai produselor Transavia, liderul național al pieței cărnii de pasăre din România. (Ilie Stoian-Corespondență de la Paris, 18 octombrie 2016)