Încrederea românilor în siguranţa laptelui vândut în magazine a scăzut în urma mediatizării intensive şi comunicării precare pe tema contaminării cu aflatoxină, doi din cinci consumatori declarând că nu au mai cumpărat lapte în ultima săptămână, potrivit Rogalski Grigoriu Public Relations, citat de Mediafax. "Deşi a fost mediatizat doar o săptămână, subiectul laptelui contaminat cu aflatoxină a generat rapid neîncredere în rândul consumatorilor români, astfel că 36% nu ştiu dacă laptele din magazine mai este sigur pentru consum, în timp ce 22% consideră că acesta nu este sigur. Doar 43% dintre respondenţi au declarat că au în continuare încredere în laptele pe care îl găsesc în comerţ", potrivit unei analize realizate de Rogalski Grigoriu Public Relations. Aproape 40% dintre persoanele chestionate au arătat că în ultima săptămână nu au mai cumpărat lapte, în timp ce 20% spun că au luat doar de la producători de încredere, pe fondul informaţiilor potrivit cărora mai multe loturi de lapte suspectate de contaminare cu aflatoxină au fost retrase. (Mediafax)