148
Federația Națională a Producătorilor de Lapte și Lactate (NMPF), Federația Americană a Producătorilor de Carne și Produse din Carne (USMP) și Consiliul de Export al SUA (USDEC), au trimis o scrisoare deschisă președintelui ales, Donald J. Trump, subliniind "impactul pozitiv" al Acordurilor comerciale anterioare, atât pe plan intern, cât și extern, informează DairyReporter. Surse apropiate președintelui ales au dezvăluit că scrisoarea deschisă a fost pentru Donald Trump o adevărată surpriză, informația fiind confirmată și de Jim Mulhern-Președinte al NMPF. Acesta a declarat că, înainte de alegeri, organizațiile de lactate și companiile din SUA și-au exprimat îngrijorarea față de atitudinea aparent inflexibilă a lui Trump privind imigrația, industria alimentară americană bazându-se destul de mult pe munca imigranților. În scrisoare, Thomas M. Suber-Președinte al USDEC, împreună cu ceilalți semnatari, au cerut lui Donald Trump să ia în considerare cât de multe locuri de muncă au creat fermierii și procesatorii din SUA, exporturile de carne, lapte și produse lactate. În privința acestora, semnatarii au informat că, dacă acum 20 de ani, de exemplu, exporturile americane de lactate erau aproape de 0, acum reprezintă 14 % din totalul producției naționale. Iar, prin denunțarea acordurilor economice internaționale, atât exporturile de lapte și lactate, cât, mai ales, exporturile de carne, se vor prăbuși, din cauza reintroducerii barierelor fiscale internaționale.