194

Dorin Cojocaru: Să nu creăm panică!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Autorităţile trebuie să anunţe exact unde a fost descoperit laptele cu aflatoxină şi nu e cazul să creăm o atmosferă de panică, a declarat Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL). “Mă surprinde şi pe mine informaţia asta. Dacă nu mă uitam la televizor, nu aflam despre acest lucru. Totuşi, haideţi să nu fim aşa pompieristici. Aflatoxina apare în lapte din cauza consumului de furaje contaminate cu ciuperca ce produce această toxină. Vorbim despre lapte de consum care a fost depistat într-o fabrică din România de către autorităţi. Ar fi bine ca autorităţile să anunţe exact despre cine este vorba ca să ştim de ce să ne ferim. Deci, nu a ajuns în piaţă acel lapte, din câte am înţeles. Să nu creăm acum o atmosferă de panică, a afirmat Cojocaru. Potrivit preşesintelui APRIL, laptele contaminat cu aflatoxină poate deveni periculos doar în cazul în care se consumă în cantităţi foarte mari. “Normele europene spun că o doză de 0,05 ppm, părţi pe milion pe fiecare miligram. În momentul în care se consumă o cantitate mai mare de lapte care conţine o doză mai mare decât cea pe care am spus-o mai devreme, atunci el poate deveni nu toxic, ci poate predispune la cancer. Poate provoca hepatită cronică, dar gândiţi-vă că dacă doza ar fi mare şi animalul care a produs laptele respectiv ar avea o hepatită avansată”, a subliniat Dorin Cojocaru. Acesta a adăugat că în România funcţionează, la ora actuală, un sistem de alertă, autorităţile sanitar-veterinare fiind obligate să preleveze probe din furajele cu care sunt hrănite animalele, dar şi din laptele produs.(Agerpres)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2