148
Comisia Europeană nu este de acord cu argumentele aduse de autorităţi în favoarea legii care impune marilor comercianţi să asigure 51% din oferta de alimente de la producători locali. În urma respingerii acestor argumente, Comisia a fost nevoită să închidă dosarul iniţial privitor la această lege, iar pasul următor presupune în mod automat declanşarea procedurii de infringement. Într-o primă fază, se declanşează procedura de infringement, o atenţionare din partea Comisiei Europeane pentru încălcarea unei obligaţii, iar în a doua fază are loc acţionarea statului în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, unde ţara în cauză este amendată, de obicei, cu o sumă substanţială. Parlamentul a aprobat, pe 8 iunie, iar preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la 11 iulie, o serie de modificări la Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, care obligă marile magazine să vândă în proporţie de 51% alimente din producţia internă. Aceasta ar trebui să intre în vigoare în şase luni de la promulgare. La 28 iunie, chiar înainte de promulgarea legii, Comisia Europeană a adresat autorităţilor române o solicitare de informaţii cu privire la noile reglementări, conform sistemului EU PILOT. Dosarul incipient (PILOT) deschis de Comisie cu privire la Lege cuprinde şi un scurt rezumat al problematicii, în care se afirmă că amendamentele aduse de parlamentari Legii comercializării produselor alimentare constituie „o violare directă a principiului liberei circulaţii a mărfurilor“, potrivit Profit.ro. „Serviciile Comisiei analizează dacă aceasta constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative în sensul articolului 34 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Deşi nu interzice importul de produse alimentare din alte state membre, Legea 321/2009 modificată pare să nu afecteze în acelaşi mod, în drept, comercializarea produselor alimentare vizate şi a celor provenind din alte state membre“, afirmă Comisia Europeană, care apreciază că prevederile Legii pot crea un obstacol în calea comerţului intra-UE.