Tehnologii

185

Echipamente procesare peste

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Producatorii de produse din peste au, in prezent, la dispozitie, echipamente care rezolva o mare parte a dificultatilor traditionale de procesare din acest sector. Utilajele moderne ofera, alaturi de consum energetic mic, flexibilitate si mobilitate crescuta, diverse solutii inovatoare pentru problemele de curatare, transare, sterilizare sau filetare a diverselor tipuri de peste. Va prezentam in paginile urmatoare cateva dintre cele mai noi echipamente destinate procesarii pestelui, multe oferind functii multiple sau posibilitatea achizitionarii de dispozitive suplimentare de prajire, marinare sau masurare si cantarire.

Celula de afumare la temperaturi inalte Foodco Echipamentul high-tech propus de producatorul suedez Foodco este o solutie potrivita pentru uscarea, afumarea si gatirea tuturor tipurilor de peste, la temperaturi cuprinse intre 30 si 180 de grade Celsius. Principiul de functionare presupune amestecarea aerului proaspat, al aburului si al fumului inainte de punerea acestora in circulatie la temperatura prestabilita. Aceasta, impreuna cu sistemul ingenios de distributie a aerului, asigura o uniformitate optima a procesarii produselor. Optional, se pot achizitiona dispozitive atasabile pentru prajire si racire intensiva. Toate componentele care intra in contact cu aerul, chiar si cele ascunse, sunt fabricate din otel inoxidabil. Echipamentul se remarca printr-un sistem de control computerizat precis, care anticipeaza cantitatea exacta de energie ne­ce­sara pentru a mentine parametrii ceruti ai aerului in camera de afumare, rezultatul fiind o economie de energie de minim 30%. Sursa www.foodco.seUnitati de decongelare Afos Cu o capacitate cuprinsa intre 1500 si 13.500 de kg, utilajele Afos sunt destinate decongelarii cantitatilor mari de peste si carne. Tehnologia incorporata, Siemens S7 HMI, cu un ecran sensibil la atingere, asigura mentinerea inte­gritatii, a culorii si a cantitatii de proteine ale produselor decongelate. Controlul umiditatii si al temperaturii este electronic, iar nivelul de zgomot din timpul functionarii nu depaseste 85 dB. Un alt avantaj al echipamentului este acela ca igienizarea se face in mod automat, iar sistemul de atomizare a aerului/apei reduce semnificativ facturile de apa si energie electrica. Producatorul pune la dispozitia procesatorilor din industria pestelui sase modele ale acestor unitati de decongelare, avand de la una la sase usi si lungimi cuprinse intre 4 si 10 metri. Sursa www.afosgroup.comUtilaj de curatare si eviscerare Arenco VMK Utilajul VMK indeparteaza rapid si eficient capul si coada pestilor, care sunt apoi eviscerati cu ajutorul unui sistem igienic de vacuum sincronizat cu banda transportoare. Cavitatile de otel inoxidabil transporta pestii la dispozitivele de masurare precisa, care determina pozitia optima pentru taierea capului si a cozii pentru fiecare peste individual, productivitatea utlajului fiind deosebit de ridicata. Alimentarea se poate face manual, cu ajutorul a trei operatori, sau automat, viteza de productie depinzand de marimea pestilor. Partile componente care intra in contact direct cu pestii pot fi schimbate in functie de marimea acestora din urma (hering, macrou, sardine, merlan albastru), utilajul oferind, astfel, o mare flexibilitate pentru procesatori. Sursa www.arenco.comSterilizator mobil de inalta presiune Teinco Sterlizatorul/pasteurizatorul cu sistem de pulverizare a apei si de control al caldurii ope­rea­za la temperatura si presiunea maxima de 150 de grade Celsius si, respectiv, de 4kg/cm2. Produsele pot fi introduse in orice tip de ambalaje (de sticla, metal sau plastic), fiind racite printr-un sistem care recircula apa si o pulve­ri­zeaza uniform, economisind, astfel, energie si garantand o sterilizare comerciala corecta. Sistemul de transport al produselor finite a fost conceput astfel incat sa elimine complet deteriorarea ambalajelor. In plus, utilajul poate fi setat sa respecte 60 de programe a cate maximum 99 de etape fiecare, prin intermediul unui computer care gestioneaza simultan pana la 32 de sterilizatoare. Echipament de filetat Baader 581 Noua generatie de echipamente de filetare de mare viteza produse de compania germana Baader, denumite Baader 581, au fost concepute pentru a garanta productivitate, performanta si igiena crescute. Setarile pot fi schimbate in timpul functionarii si pot fi salvate intr-o arhiva de retete. Producatorul german se mandreste cu o calitate extraordinara a filetelor rezultate, care contin foarte putine oase provenite de la cap si niciun fel de membrane sau oase din zona abdominala sau din cea a cozii. Utilajul Baader 581 proceseaza pestii din specii precum pastrav sau somon salbatic, cu greutati cuprinse intre 2 si 7 kg, ajungand la o productivitate de 22 de pesti pe minut, in functie de greutatea acestora si de priceperea operatorului. Sursa www.baader.comMasina de injectat solutie salina TR 850 de la Traust Robusta, dar foarte flexibila, TR 850 a producatorului islandez Traust este destinata injectarii cu solutie salina, de marinare sau proteica a tuturor tipurilor de peste, cu sau fara oase, printr-un sistem de ace hidrostatice, bine sustinute astfel incat sa nu se indoaie sau sa se rupa. Modul de asezare a acelor permite o distributie uniforma a lichidului, fara zone care raman neatinse. Sistemul sau modern de control este intuitiv, atasat unui ecran sensibil la atingere. Totodata, utilajul ofera posibilitatea injectarii de lichid de mare vascozitate, la temperaturi de -8 grade Celsius sau chiar mai mici, astfel incat cea mai mare parte a solutiei injectate sa ramana in produs, iar dezvoltarea bacteriilor sa fie impiedicata. Sistemul de filtrare este potrivit mai multor metode de procesare, continand un recipient cu filtre rotative deschise, un dispozitiv de auto-curatare si un filtru inchis presurizat, curatat in mod automat, computerizat. Sursa www.traust.is

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2