Tehnologii

169

Egiptul vrea să importe carne dezosată de vită, din România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) În perioada 7 – 9 septembrie, la invitaţia ANSVSA, o delegaţie din cadrul Ministerului Agriculturii din Republica Arabă Egipt, condusă de către Subsecretarul de Stat, dr. Sayed Gad El Moula, efectuează o vizită de lucru în ţara noastră.

  La şedinţa de deschidere, care a avut loc în data de 7 septembrie,  în prezenţa Excelenţei sale Alaa Elhadidi, Ambasadorul Republicii Arabe Egipt la Bucureşti, Preşedintele ANSVSA, dr. Dumitru Băiculescu şi-a exprimat convingerea că această întâlnire va fi  un pas înainte în dezvoltarea relaţiilor de colaborare între serviciile veterinare ale celor două state.   Menţionăm că primele demersuri în acest sens au fost întreprinse în anul 2014, în cadrul proiectului „Misiune de evaluare a nevoilor din domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor în unele state din regiunea Africa de Nord şi Orientul Mijlociu (MENA)” finanţat de Ministerul Afacerilor Externe din România.   Scopul principal al acestei vizite este negocierea condiţiilor şi a modelelor de certificate sanitare veterinare pentru exportul de bovine vii, destinate sacrificării imediate şi a celor pentru exportul cărnii dezosate de bovine.   Cu acest prilej, vor fi abordate şi aspecte legate de implementarea standardelor sanitare veterinare şi fitosanitare, dar şi de Memorandumul de Înţelegere pentru întărirea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale de cooperare în domeniul sanitar veterinar şi al siguranţei alimentelor care a fost semnat între cele două instituţii.   Pe agenda vizitei figurează şi vizite la o fermă de bovine şi la un abator de bovine autorizat pentru sacrificarea rituală, de tip “Halal”.   Vizita se încadrează în seria de acţiuni cuprinse în strategia de transfer a expertizei româneşti în Republica Arabă Egipt pentru domeniile specifice de activitate care se înscriu în Planul de Acţiune al Uniunii Europene, dar şi de extindere a pieţelor de desfacere pentru animalele vii şi produsele de origine animală din România. (Serviciul Comunicare al ANSVSA)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2