În 2026, etichetarea alimentelor nu mai este un instrument de comunicare comercială, ci un cost reglementat, permanent, care intră direct în structura de preț a produselor alimentare. Extinderea obligațiilor europene privind informațiile pentru consumatori, trasabilitatea ingredientelor și actualizarea declarațiilor nutriționale transformă eticheta într-un proces tehnic continuu, nu într-o intervenție punctuală.

Mecanismul este legislativ și operațional. Fiecare modificare de rețetă, furnizor sau ambalaj implică revizuirea etichetelor, validare juridică, testare și, în anumite cazuri, notificare către autorități. Pentru operatorii cu portofolii largi, aceste procese generează costuri recurente de personal, consultanță și audit, indiferent de volumul vândut.

Datele Comisiei Europene indică faptul că, în Uniunea Europeană, costurile de conformare legate de etichetare și informare pot reprezenta între 1% și 3% din costul total al unui produs alimentar procesat, cu valori mai ridicate pentru produsele cu rețete complexe. Rapoartele EFSA arată că numărul cerințelor de informare pentru produsele alimentare a crescut constant în perioada 2015–2024, tendință care continuă în pachetul legislativ aplicabil din 2026. Analizele OECD confirmă că aceste costuri sunt fixe și afectează disproporționat operatorii mici și medii, care nu le pot dilua prin volum.

Pentru România, impactul este amplificat de fragmentarea industriei și de frecvența modificărilor de portofoliu impuse de retail. În 2026, etichetarea devine un prag economic de acces la piață: nu mai diferențiază produsele, dar exclude rapid operatorii care nu pot susține costul conformării continue.

(Foto: Freepik)