Stiri

228

Eurobarometru: 60 % dintre cetățenii UE consideră benefic comerțul internațional

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Rezultatele unui sondaj Eurobarometru special, publicat de Comisia Europeană, arată că 60 % dintre europeni consideră că ei beneficiază personal de pe urma comerțului internațional, procent care este cu 16 puncte procentuale mai mare decât în urmă cu 10 ani, când s-a efectuat ultimul astfel de sondaj.   Acesta a arătat, de asemenea, că 71 % dintre respondenți consideră că UE este mai eficace în apărarea intereselor comerciale ale țărilor lor decât în cazurile în care ele acționează pe cont propriu.   Comisarul pentru comerț, Cecilia Malmström, a declarat: „Când am preluat funcția de comisar în urmă cu cinci ani, exista o serie de critici împotriva comerțului internațional și a modului în care Comisia a purtat negocierile comerciale. Prin urmare, am decis să reformăm modul în care facem politica comercială. Prin creșterea transparenței, am dorit să creăm un climat de încredere. Acest sondaj Eurobarometru dovedește că am reușit. În prezent, cetățenii au opinii mai pozitive în ceea ce privește comerțul decât în urmă cu zece ani. Majoritatea cetățenilor consideră că schimburile comerciale le aduc beneficii directe și că, în negocierile pe care le desfășoară, Comisia este transparentă. Aceste opinii sunt foarte pozitive într-o perioadă de creștere a protecționismului și a conflictelor comerciale în întreaga lume! ”   Raportul de astăzi cuprinde o gamă largă de aspecte legate de gradul de informare, de percepții și de atitudini ale cetățenilor europeni față de comerțul internațional, printre altele:  

  • Obiectivele și prioritățile politicii comerciale a UE: 54 % dintre respondenți sugerează că principala prioritate a politicii comerciale a UE ar trebui să fie crearea de locuri de muncă în UE. Apărarea standardelor UE în materie de mediu și de sănătate a devenit, de asemenea, importantă pentru europeni, jumătate dintre respondenți considerând că ea este o prioritate. Această opinie este mai prevalentă cu 20 de puncte procentuale față de 2010. Mai mult de jumătate dintre europeni recunosc, în același timp, că politica comercială a UE a luat deja în considerare impacturile social, asupra mediului și asupra drepturilor omului, atât în UE, cât și la nivel mondial.
  • Nevoia de norme pentru comerțul internațional: Trei sferturi dintre europeni sunt de acord că avem nevoie de norme pentru comerțul internațional.
  • Încredere și transparență: Șase din zece respondenți susțin că ei au încredere că UE își desfășoară politica comercială într-un mod deschis și transparent.
  • Avantajele comerțului: 54 % dintre cei care consideră comerțul internațional ca fiind benefic pentru ei consideră că acest beneficiu se materializează într-o gamă mai largă de produse, în timp ce 36 % consideră că reducerea prețurilor este cel mai important beneficiu. Aceste beneficii par a fi mai tangibile pentru respondenții mai tineri și pentru cei cu un nivel mai înalt de educație și de venituri.
  • Echitatea în comerțul internațional: o treime dintre cei chestionați consideră că este o naivitate să existe așteptarea ca alte țări să respecte normele comerciale. Mai mult de jumătate dintre respondenți sunt de părere că UE ar trebui să mărească taxele la import pentru țările din afara UE sau pentru întreprinderile care nu respectă normele comerțului internațional.

  Prin urmare, rezultatele sondajului confirmă o bună concordanță între prioritățile formulate de cetățenii UE și cele stabilite în strategia UE „Comerț pentru toți” urmată în ultimii cinci ani. În această perioadă au intrat în vigoare 16 noi acorduri comerciale ale UE cu părți terțe, unele acorduri fiind de importanță majoră, precum cele cu Canada și Japonia.   Comerțul internațional sprijină în prezent 36 de milioane de locuri de muncă în UE, cu 5 milioane mai mult decât în 2014. S-a pus un accent sporit pe transparență și pe dezvoltarea sustenabilă, în condițiile în care protecția mediului și a drepturilor lucrătorilor a devenit o piatră de temelie a politicii comerciale a UE.   Măsurile protecționiste unilaterale au sporit necesitatea ca UE să intervină și să apere europenii împotriva măsurilor comerciale neechitabile și ilegale instituite de alții. În prezent, există în vigoare peste 130 de măsuri de apărare comercială ale UE, care contribuie la protejarea a 343 000 de locuri de muncă în Europa.   Datele prezentate în raport vor servi, de asemenea, ca bază importantă pentru definirea obiectivelor și a practicilor în materie de politică comercială pentru anii următori.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2