Scopul programelor de management al sănătății turmelor de vaci este acela de a asigura îngrijirea optimă și bunăstarea vacilor de lapte și pentru a reduce pierderile de productivitate, cauzate de boli s-au dezvoltare neconformă a animalelor. Programul examinării clinice a sănătății la turmele de vaci este, în general, aplicat de fermieri și medicii veterinari acreditatați. Structura programului de management a sănătății este personalizată pentru fiecare fermă, iar examinările clinice curente sunt asociate celor impuse de spețe medicale personalizate, atunci când este cazul.

Examenul clinic   ”Frecvența vizitelor programate de medicul veterinar este oarecum dependentă de mărimea efectivului de animale, dar se întâmplă ca vizitele neprogramate de examinare clinică, cerute de îmbolnăvirea unuia sau mai multor indivizi, să depășească frecvența examinărilor regulate. Este și motivul pentru care, în fermele de creștere intensivă, se impune angajarea full-time de personal veterinar, pentru supravegherea continuă a sănătății și perfomanțelor. În fermele mici, frecvența vizitelor este mai crescută în perioada de reproducție”, opinează dr. H. Boyd, în volumul Medicina Bovinelor – boli și creșterea acestora. Cu toate acestea, un examen clinic se impune în cazul în care configurația clinică reprezintă un element semnificativ al bolii. Privită din acest unghi, dr. Cătălin Iosifescu ține să sublinieze că ”Importanța acestei componente de examinare nu poate fi supra-apreciată. În cazul în care există boala clinică, o definiție exactă prin examen clinic poate duce la un diagnostic al unei boli, iar examinarea în continuare a efectivului se poate concentra, în mod special, asupra acestor factori. În cazul în care examenul clinic nu duce la o definiție finală a bolii, dar determină un diagnostic de boală cu determinanți multifactoriali, examinarea va duce în continuare la identificarea factorilor de risc care trebuie să fie incluși în examinarea turmei”.   Consemnarea rezultatelor este esențială, acestea putând fi susținute de un formular, de o referință astfel organizată încât să fie consemnate aceleași însușiri clinice, pentru fiecare individ din grupul animalelor. Curent, bovinele cu afecțiuni clinice sunt înregistrate, în baza existenței unor anomalii ori semne definite și pe baza înregistrărilor făcute în această selecție, cu formulare ajutătoare. Toate acestea sunt esențiale, mai cu seamă în situațiile în care mai mulți medici pot fi implicați, de-a lungul timpului, în examinarea grupului de animale. O bună triere a animalelor ce urmează a fi examinate este esențială. Vorbim despre un fapt care nu trebuie lăsat la latitudinea fermierului, trierea în această speță putând fi subiectivă; la examinare, fiind înglobate animalele mai slabe, mai bolnave și/sau mai bătrâne, nu pe cele exponențiale pentru boală. În cazul unui grup de animale ne confruntăm cu o situație de importanță deosebită, examenul clinic aprofundat impunânând transportul la un centru special de investigații pentru o examinare clinică atentă. Proprietarul va fi, în acest caz, receptorul unor recomandări ce trebuie strict respectate întru selectarea a 10-12 animale ca minim eșantion. În această direcție, dr. Cătălin Iosifescu este de părere că ”În mod ideal, cu excepția cazurilor în care grajdurile nu vor permite, examinările clinice trebuie făcute la fermă, iar medicul veterinar ar trebui să aleagă animalele ce urmează să fie examinate. În focarele de boală în care există mortalitate, examenul necroscopic și prelevarea de probe asociate sunt instrumente extrem de valoroase de investigație și diagnostic. Examenul necroscopic nu ar trebui să fie ignorat ca principală metodă de stabilire a unui diagnostic ale problemelor legate de boală sau de ineficiența producției în turme și cirezi”.   Cu toate acestea, costurile sacrificiului câtorva animale, în scopul efectuării necropsiei sunt depășite considerabil de câștigul oferit de un diagnostic precis și precoce, și de posibilitatea unei unei intervenții corective, la timp. ”Proprietarii sunt uneori dispuși să sacrifice animalele afectate, dacă prin aceasta pot facilita o definire mai precisă a problemei. Realizează că unele boli nu pot fi definite exclusiv și precis prin manifestarea lor clinică, necropsia devenind parte iminentă a examinării” (dr. A. H. Andrews).   Etiologie multifactorială a unei boli   Exploatând cunoașterea factorilor de risc recunoscuți, progresul la o examinare a cauzei este evident. Sunt factori de risc care prezintă deseori o legătură firească cu boala examinată, precum pneumonia vițeilor. Cu alte boli, coerența acestor legături poate fi mai puțin evidentă. Se întâmplă mai cu seamă în cazul bolilor de curând apărute sau în cazul celor aflate în extindere, atunci când patologia bolii este percepută deficitar. Definirea împrejurărilor apariției unei boli poate conduce spre un procedeu de control, chiar daca sursa bolii este una necunoscută, iar relația dintre circumstanță/incitare și boală este confuză. Un model actual pare să fie recunoasterea dezvoltării unei grupări între bolile infecțioase ori metabolice care apar devreme în lactație și nutriția uscată la vacile de lapte. ”Examinarea turmei capătă o importanță în cazul în care există focare de boli sau probleme de productivitate a turmei din cauza bolii subclinice. Scopul unei examinări a turmei este de a defini natura exactă a problemei și de a identifica acele disfuncționalități în cadrul mediului de turmă, care sunt asociate cu apariția sa. Obiectivele finale în examinarea unei turme sunt de a stabili trategii pentru tratament, precum și corectarea și controlul bolii la nivel de turmă. Acest lucru poate implica strategii care modifică factorii negativi în mediul de turmă”, conchide dr. Cătălin Iosifescu. Procedeele de examinare a turmei cuprind: definirea inițială a problemei care trebuie examinată, examinarea clinică a animalelor, analiza înregistrărilor de boli și performanță, examinări ale mediului de turmă, examinarea de laborator a animalelor, prelevarea probelor nutriționale, o examinare prin necropsie a animalelor moarte ori sacrificate, o examinare descriptivă, epidemiologică și analitică.   Dificultățile datorate bolii și ineficienței productive apărute în turme reprezintă o provocare esențială în corectare și diagnosticare. Situația este un efect al multifactorialității bolii în efective sau în grupuri. Drept urmare, într-o examinare a turmei, toate elementele care influențează comportamentul unei boli în acel grup de animale sunt importante. Abordarea categorică reprezintă o explicație cantitativă a bolii și o examinare cantitativă apreciabil relativă a acestor elemente de risc. Însă tratarea în acest fel a situației poate fi anevoiasă în practică. În centrele clinice, nu apar, de obicei, dificultăți în ce privește efectuarea unei definiții cantitative a animalelor afectate și specificitatea acestora. În grupurile mari de animale, bine consemnate, există posibilitatea efectuării unei examinări cantitative a factorilor de risc, în situația în care înregistrările consemnate cuprind informații care fac trimitere la ele. În turmele mici, o examinare cantitativă, de importanță relativă a factorilor de risc poate fi restrânsă de un număr mic de animale.