582
Agenția infoGROUP și revista Meat.Milk vă invită să participați la cea de-a XII-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk, care va avea loc în zilele de 29 și 30 mai la Hotel Alpin din Poiana Brașov sub genericul ”SECTOARELE DE CARNE ȘI LAPTE ALE ROMÂNIEI-SUCCES, PRODENȚĂ SAU DEZASTRU?”.
Coordonate tematice
Bulversate de o evoluție haotică a economiei naționale și mondiale, sectoarele de carne și lapte traversează una dintre cele mai grele perioade din istoria post-decembristă a României.
Problemele ridicate de creșterea exorbitantă a costurilor de producție, a input-urilor, a cheltuielilor de pe întregul lanț de aprovizionare au dus fermele zootehnice și firmele de procesare la un pas de dezastrul falimentului.
Vânzările sunt grevate și ele de creșterea prețurilor la raft, iar inflația își face simțită prezența nefastă. Toate aceste cauze determină pierderi pentru toți actorii din zootehnia și sectorului de procesare a cărnii și a laptelui.
Noul Plan Național Strategic pare a nu da rezultatele scontate, iar aplicarea Pactului Verde European crește îngrijorarea investitorilor din domeniu, din cauza cheltuielilor suplimentare.
Aceste realități ale momentului și evoluțiile imediat următoare vor face obiectul analizelor și discuțiilor prilejuite de cea de-a XII-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk, la care invităm să participe fermieri zootehniști, procesatori, furnizori de tehnologii de procesare și ambalare, materii prime, tehnologii de laborator, soluții logistice și de transport, pe reprezentanții asociațiilor profesionale (Romalimenta, ARC, APRIL, APCPR, FCBR, AMRCR, APAR), precum și pe reprezentanții la vârf ai instituțiilor statului (MADR, ANSVSA, ANPC, APIA, Ministerul de Interne, Ministerul Economiei etc.), fiind convinși că, împreună, putem identifica cele mai eficiente oportunități de depășire a obstacolelor și de revenire a celor două sectoare pe un trend ascendent.
Secțiuni
Ședințe generale: Fiecare dintre diminețile zilelor de 29 și 30 mai va conține câte o ședință generală. În prima zi, ședința generală va fi rezervată prezentărilor de companii și ale comunicărilor tehnologice și științifice, pentru ca ședința generală din dimineața de 30 mai să fie rezervată comunicărilor efectuate de reprezentanții MADR, ANSVSA, ANPC și APIA.
Dezbateri: În după-amiaza zilei de 29 mai vor fi organizate două dezbateri: LAPTE-fermieri/procesatori (la care vor lua cuvântul reprezentanți ai APRIL, FCBR și Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților), și CARNE-fermieri/procesatori (în care vor lua cuvântul reprezentanți ai Romalimenta, ARC, APCPR și Comisia pentru Agricultură din Senat.)
Forum Retail: Sesiunea Forum Retail va fi organizată pe 29 mai, urmând ca reprezentanții AMRCR și APAR să analizeze cele mai noi subiecte legate de piață, promovare, legislație internă și UE etc.
Liber la cuvânt: Ca în fiecare an sesiunea Liber la cuvânt vacapta atenția, urmând ca de această dată, dialogul liber cu participanții să fie purtat cu invitați de la ANPC și ANSVSA.
B2B-Expo: Secțiunea B2B-Expo este rezervată ca de fiecare dată expunerii celor mai noi produse din carne și lapte din categoria Premium, a celor mai noi oferte de tehnologii de procesare, ambalare, materii prime, siguranță alimentară, sănătate animală, tehnologii de laborator, igienă, transport etc. La standuri vor fi organizate degustări, demonstrații și prezentări, participanții putând afla direct de la expozanți toate informațiile de care au nevoie pentru a-și dezvolta afacerile.
Movie Meat.Milk: Nu vor lipsi proiecțiile de filme de prezentare ale companiilor care vor alege să își prezinte ofertele în acest mod. Proiecțiile vor fi efectuate pe ecranele montate în sala mare și vor fi preluate în transmisie directă de către postul de televiziune Agro TV.
Business Corner! La solicitarea companiilor interesate, agenția infoGROUP va organiza ”Business Corner”, un spațiu al negocierilor și al dialogului discret dintre companiile prezente la conferință.
Networking: Recunoscută pentru intensitatea și consistența dialogurilor, networking-ul va fi unul dintre punctele centrale ale manifestării, cel mai bun prilej de identificare a oportunităților de afaceri, de aflare a celor mai noi informații și, de ce nu, de relaxare.
Gala Premiilor Meat.Milk: În seara de 29 mai, cu ocazia Cinei festive, va avea loc Gala Premiilor Meat.Milk, în cadrul căreia se vor acorda Trofeele de Excelență pentru anul 2022.
Canale media
Lucrările evenimentului vor fi transmise live, integral, de postul de televiziune Agro TV, pe canalul de streaming Youtube al aceluiași post de televiziune, precum și pe pagina de Facebook a Conferinței Meat.Milk. Relatări ample vor fi efectuate de către TVR-Viața Satului, Realitatea TV, Digi 24, Radio București etc.
Discuţii directe, rezultate concrete!