238
(Comunicat) În Europa și Asia Centrală, mistreții mănâncă din culturile de câmp și raspândesc astfel bolile porcine, afectând negativ agricultura, conservarea, traficul rutier și sănătatea animalelor din gospodării, a faunei sălbatice și chiar a oamenilor. Datorită densității lor crescânde și a ariei de extindere, pierderile economice sunt în creștere. Pentru a gestiona mai bine populațiile de mistreți, oficialii au nevoie de informații spațiale mai precise și detaliate privind distribuția și numărul speciilor. Datele cu privire la mistreți sunt disponibile în mod obișnuit la nivelul unităților subnaționale, cum ar fi provinciile și raioanele, însă lipsesc sau sunt puține informații despre distribuția speciilor în cadrul acestor unități. Experții FAO au elaborat o metodologie care permite elaborarea unor hărți precise și detaliate privind distribuția și numărul mistreților, permițând profesioniștilor din prima linie să îmbunătățească gestionarea și controlul populațiilor de mistreți și a bolilor acestora. Lucrarea a fost publicată într-un jurnal științific, sub titlul "Cartografierea zonelor de distribuție a mistreților folosind statistici privind densitatea populației: de la poligoane la hărți de tip raster de înaltă rezoluție". Acest studiu oferă o estimare precisă a densității populațiilor de mistreți din Europa și unele părți din Asia cu o rezoluție de până la cinci kilometri. Noutatea acestei hărți constă în abordarea geostatistică care integrează variabilele de mediu și tehnicile de nișă pentru modelare și prognoză cu scopul de a efectua o evaluare mai precisă a populațiilor de mistreți. Estimările densităților mistreților obținute pe baza acestei hărți s-au dovedit a fi foarte precise, fapt confirmat de date independente. Această hartă va permite profesioniștilor să ia decizii mai bune în timp ce încearcă să rezolve, sau cel puțin să minimalizeze, efectele negative ale mistreților asupra agriculturii, conservării și sănătății. Aceasta vine la momentul potrivit, deoarece poate fi utilă pentru prevenirea și controlul pestei porcine africane, o boală porcină mortală pentru care nu există vaccin. Boala, care implică adesea și mistreții, se răspândește în întreaga Europă, aria de răspândire întinzându-se în prezent de la părțile estice ale Federației Ruse până în Republica Cehă. "Dacă este încorporată în analiza de risc sau în modelarea riscului de răspândire a bolii, harta poate ajuta la depistarea traseelor mistreților și a riscurilor legate de transferul de boli la animalele sălbatice și viceversa", a declarat Daniel Beltran-Alcrudo, expert FAO privind sănătatea animală. Această metodologie, în plus față de beneficiile obținute din monitorizarea populațiilor de mistreți, și-a dovedit fiabilitatea și poate fi utilizată pentru a cartografia populațiile altor animale sălbatice de interes. Aceasta poate fi, de asemenea, adaptată la diferite regiuni, a spus Claudia Pittillo, expert ecologist FAO privind bolile la animale. "Această hartă ar putea fi actualizată cu ușurință, deoarece ajung să fie disponibile date mai recente și mai precise despre populațiile de mistreți, sau poate fi extinsă din punct de vedere geografic spre noi zone", a spus ea.