Ferma de pui din Floreşti nu va mai fi populată cu efective de pui, până la obţinerea unei eventuale noi Autorizaţii Integrate de Mediu. În acest moment actualul ciclu de creştere a puilor este încheiat 90%, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Floreşti, citat de Agroazi. La ordinul primarului comunei Floreti, Horia Şulea, Poliţia Locală Floreşti a efectuat în cursul acestei zile un nou control la Ferma de Pui din Floreşti, adică la agentul economic S.C. Brav Invest SRL. Acum 15 zile, Poliţia Locală a constatat că societatea efectua activitate de producţie pentru creşterea intensivă a păsărilor fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de Lege, respectiv fără a deţine autorizaţie integrată de mediu valabilă pentru desfăşurarea activităţii. Autorizaţia de Mediu nr 15NV – 6 din data de 21.06.2006 revizuită la data de 30.05.2011 a fost valabilă până la data de 20.06.2016. Atunci, Poliţia locală, în limita competenţelor stabilite de Legea 12/1990, a aplicat o amendă de 20.000 lei, maximul prevăzut de Lege şi a dispus intrarea în legalitate, adică obţinerea Autorizaţiei Integrate de Mediu în termen de 15 zile. La controlul de astăzi s-a constatat faptul că nu mai sunt pui în spaţiul de creştere, iar aşternutul specific nu mai există în mai multe locaţii. De asemenea, vă reamintim că la începutul acestei luni Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Cluj a dispus INTERZICEREA OPERĂRII DUPĂ TERMINAREA ACTUALULUI CICLU DE PRODUCŢIE, PÂNĂ LA OBŢINEREA UNEI AUTORIZAŢII INTEGRATE DE MEDIU. "Practic, creşterea industrială a puilor la ferma din Floreşti a încetat. Asta până la o eventuală obținere a unei noi autorizații de mediu, lucru care, în opinia mea, este imposibil respectând legislaţia în vigoare. Concret, începând cu data de 27 iulie 2016, Ferma de pui din Florești nu va mai fi populată cu efective de pui, până la obţinerea unei eventuale noi Autorizaţii Integrate de Mediu. Doresc să mulţumesc sprijinului acordat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, pentru demersurile întreprinse în vederea soluţionării acestei probleme grave şi pentru deplina sa susţinere în această problemă. Astăzi am intrat în normalitate, asigurând floreştenilor şi în mod special celor din zona fermei un trai mult mai bun. Aşa cum am promis, eforturile administraţiei locale se îndreaptă spre asigurarea unui trai cât mai bun floreştenilor şi vom continua crearea de condiţii cât mai bune de viaţă floreștenilor. Demersurile Primăriei Floreşti legate de problema fermei au fost continue şi iată au dus la un rezultat. Din păcate însă administrația locală are puţine pârghii în acest sens, singura instituţie care poate suspenda activitatea fermei fiind Garda de Mediu, iar instituţia care eliberează Autorizaţia Integrată de Mediu fiind Agenția Regională pentru Protecția Mediului. În acest sens, îi invit din nou pe floreşteni la a-şi spune cu curaj opinia în cadrul dezbaterii publice pe care instituţia amintită mai sus este obligată a o organiza ca parte a procesului de obţinere a unei eventuale autorizaţii noi. Data şi locaţia Dezbaterii publice vor fi anunţate de organizator, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului, iar eu personal voi comunica aceste date floreştenilor”, a spus primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.