Ferma

220

Fermierii vor face din nou miting în Piața Victoriei

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Liderii fermierilor discută, zilele acestea, despre organizarea unui miting în Piața Victoriei, din capitală, în fața sediului Guvernului. Nemulțumirile agricultorilor sunt multe: de la cererea unică la controversata lege a piețelor.

  ”Nu se mai poate așa, că ne-a ajuns și nouă cuțitul la os. Mulți fermieri  o să rămână anul acesta fără subvenții.  Nici eu nu mi-am completat nici acum cerera unică de plată. Mă ține în loc medicul veterinar care nu a modificat în baza națională de date cu animale. Nu o să mai producem nimic, o să importăm tot. Suntem supărați și pe legea piețelor. E o bătaie de joc! Carnete de comercializare și atestat de producător și pentru o bătrână care vinde un pătrunjel ?! E o aberație. Am vorbit și cu liderii crescătorilor de bovine. Încercăm să vorbim și cu liderii din producția vegetală, să vedem dacă vor fi alături de noi, a declarat pentru Agroinfo Marcel Andrei, liderul Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine.   Aproximativ 1.000 de crescători de ovine  din toată țara au mai protestat în Piața Victoriei, pe 2 aprilie 2015.  Fermierii au venit la București îmbrăcați în bitușe, înarmați cu talăngi și tulnice. Nemulțumirile lor erau legate de scăderea cuantumului subvenției pe cap de animal, de întârzieri la plata subvențiilor, de Legea 145, legea piețelor, ale cărei prevederi ar fi lăsat loc de teama unei duble impozitări.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2