255
La începutul toamnei companiile membre ale Consiliului Investitorilor Străini (FIC) erau încrezătoare în evoluția pozitivă a economiei și în gestionarea situației pandemice, dar în ultimele 2 luni încrederea s-a deteriorat rapid, iar elementele de stabilitate se dovedesc erodate de decizii luate fără o perspectivă economică sustenabilă.
FIC a sesizat posibilele viitoare presiuni asupra bugetului și a sugerat unele măsuri de redresare și stimulare a economiei, cum ar fi încurajarea investițiilor străine prin crearea și implementarea unei viziuni prin care România să atragă investiții cu valoare adăugată ridicată și atragerea fondurilor europene disponibile pentru România atât prin PNRR, cât și prin cadrul financiar multianual.
FIC își exprimă îngrijorarea față de posibila introducere a unor noi taxe, precum cea de solidarite, fiind o axioma că în perioade de criză nu trebuie aplicate taxe mai mari pentru că ar frâna creșterea economiei care se află într-o perioadă de recuperare a pierderilor cauzate de pandemie.
Ca în fiecare an elaborarea bugetului ne găsește nepregătiți fără reforme implementate și în fața aceleași dileme, veniturile sunt prea mici pentru cheltuielile care cresc constant în ciuda faptului că nicio investiție notabilă nu a fost planificată sau realizată.
Considerăm că provocările bugetare pot fi rezolvate printr-o serie de măsuri care nu presupun un efort financiar suplimentar de la companiile mari care contribuie deja cel mai mult la bugetul de stat și pentru care colectarea TVA este cea mai ridicată, dintre care amintim posibilitatea creșterii veniturilor bugetare prin intermediul mecanismelor de creștere a conformării voluntare precum si îmbunătățirea colectării prin intermediul digitalizării ANAF.
Introducerea unor taxe în mod intempestiv, deși nu este un caz singular, fără o analiză atât a impactului direct, dar și comparativ cu compatibilitatea legislației europene și a posibilelor reacții subsecvente, în loc să stimuleze economia astfel încât să genereze venituri în plus la budget, penalizează exact acele segmente de companii care se conformează și au reușit să performeze în condițiile sanitare restrictive.
De cele mai multe ori luarea unor astfel de decizii fără o consultare reală cu mediul de afaceri, fără un dialog transparent și o perioadă rezonabilă de ajustare nu va avea efectul scontat, iar impactul negativ în imaginea României sunt foarte greu de recâștigat.
Sentimentul de încredere al membrilor noștri în ultimul an a avut un trend pozitiv, în ciuda conextului sanitar și restricțiilor în vigoare, tocmai pentru că a existat transparență și predictibilitate asupra reglementărilor fiscale.
De aceea, FIC consideră că stabilitatea sistemului fiscal, predictibilitatea, dar mai ales consultarea publică și o analiză atentă a impactului deciziilor ce urmează a fi luate în acest domeniu, vor putea crea un mediu economic care să stimuleze creșterea în mod sustenabil.