Ferma

523

Firma Semtest BVN Mureș va fi prezentă la Meat.Milk. 2023

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Semtest BVN Mureș, companie de elită din domeniul geneticii animale, va fi prezentă și în acest an la lucrările conferinței Meat.Milk. care va debuta peste câteva zile la Poiana Brașov, pentru a XII-a ediție.

Iată mesajul companiei către fermierii producători de lapte din România:

”Vaca, motorul afacerii tale!

Dezvoltarea oricărei afaceri se face prin investiții și mai ales în baza unui plan în care faci tot ceea ce e nevoie să ajungi acolo unde ți-ai propus!!

Una din investițiile importante pentru fermă o reprezintă achiziția m.s.c.-ului!

Dacă m.s.c.-ul o să-l vedeți ca pe o paietă în containerul cu azot, o să vi se pară un cost pentru fermă și ca orice cost doriți să fie cât mai mic.

Dacă atunci când vă uitați la o doză,vedeți în ea o vacă productivă ce va fi în grajdul dumneavoastră, care vă va susține afacerea mai departe, atunci m.s.c.-ul este o investiție în fermă și nu orice investiție, ci una foarte rentabilă, pentru că:

m.s.c. de top = vacă de top!

Știu, sunt vremuri grele, poate vor fi și mai grele, la nivel de Comisie Europeană se ia în calcul reducerea efectivului de bovine în sectorul de carne pentru limitarea poluării, nivelul subvenției la ora actuală nu reprezintă mai mult de 7% – 8% din veniturile obținute de la o vacă productivă.

Piața este tot mai concurențială,  dar cu cât sunt vremurile sunt mai grele, cu atât deciziile noastre trebuie să fie mai bune!

Vă planificați să aveți o fermă cu un fond genetic bun, vaci care să vă susțină afacerea?! Atunci, excludeți monta naturală, nu vă zgârciți la m.s.c., utilizați doar m.s.c. din tauri siguri, tauri ce au confirmat!

Cu taurii Semtest-BVN mergi la sigur!!!

Stimați medici veterinari, operatori de I.A.,  pentru a putea crește în performanță, alegeți și recomandați la I.A întotdeauna m.s.c.- genetică de top și astfel veți obține o vacă de top, productivă, rezistentă, frumoasă!

Stimați fermieri,

Din experiență,în orice fermă unde există producții foarte bune, cu siguranță că există și o genetică foarte bună!

Prin tauri de top, noi susținem afacerea ta!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2