Stiri

164

Florin Căpățână: Infrigementul pe Legea 150 este o palmă dată agriculturii românești!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Comisia Europeană a decis intrarea României în stare de infrigement, din cauza Legii 150, așa-numita Lege a lui 51 %. Referitor la acest lucru, domnul Florin Căpățână, Vicepreședinte al AMRCR, a declarat special pentru revista Meat.Milk.:”Vestea nu este deloc o bucurie pentru nimeni. Mai mult, este o palmă dată întregii agriculturi românești, pentru că, să știți, sunt mulți agricultori cinstiți care mucesc cinstit dar care, iată, vor fi afectați de această decizie a Comisiei Europene.Lucrurile, din păcate, au ieșit foarte rău, pentru că nu s-a înțeles că nu trebuie aplicată legea pumnului în gură, ci aceea a dialogului, din care trilaterala furnizor-comerciant-consumator să câștige în întregul ei. Și, am ajuns aici, pentru că s-a pornit de la zona de legume-fructe și s-a generalizat pentru toată agrozootehnia și pentru toată industria alimentară.”   După cum anunță agențiile de știri, Președintele comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Gabriela Crețu, și agentul guvernamental pentru CJUE, Horațiu Radu, au anunțat că România a primit astăzi de la Comisia Europeană notificarea declanșării procedurii de infringement pentru Legea care obligă marii comercianți să vândă 51% produse locale.   "Vom respinge pe fond, cel puțin agentul nostru (guvernamental, la Curtea de Justiție a UE - n.red.), infringementul care urmează, dar trebuie să acceptăm că este necesară și o ameliorare a Legii", a arătat, miercuri, președintele comisiei pentru afaceri europene din Senat, Gabriela Crețu.   Agentul guvenamental a confirmat că România a primit astăzi notificarea de infringement din partea Comisiei Europene. Procedura de infringement presupune mai multe etape, inclusiv trimiterea notificării, autoritățile de la București având acum obligația de a trimite în maximum 2 luni un răspuns la argumentele Comisiei.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2