eye

239

Fonduri realocate intre masurile din pndr
MeatMilk

Autor

Distribuie pe

facebooktwitter

Publicat pe

2013 februarie 05

article

Realocarea de fonduri intre masurile Programului National de Dezvoltare Rurala in valiare de aproximativ 740 milioane euro, valoare publica catre masurile 121 Modernizarea exploatatiilor agricole,

123 cresterea valorii adaugate a produselor agricole, 215 Bunastarea animalelor, 312 Sprijin pentru crearea si dezvoltarea micro-intreprinderilor si Leader – pentru organizarea unei noi sesiuni de depunere, pana la sfarsitul acestui an. Negocierile cu Comisia Europeana, pentru pregatirea celei mai substantiale modificari a PNDR face referire implicita la cresterea nivelului sprijinului acordat tinerilor fermieri, de la 25.000 la 40.000 de euro, aplicabila la urmatoarea sesiune din noiembrie, la prioritizarea, in cadrul masurii 123, a abatoarelor si centrelor de capacitate mica pentru colectarea si procesarea laptelui, implementarea la nivelul fermelor din Romania a masurilor impunerii unor standarde superioare de bunastare a animalelor. Negocierile, incepute in luna mai, au punctat si obiective targhetate pe conservarea biodiversitatii, respectiv mentinerea pajistilor importante pentru fluturi si mentinerea terenurilor arabile importante, ca mentinere drept zone de hranire pentru gasca cu gat rosu, simultan cu sprijinul pentru sustinerea de micro-intreprinderi si incurajarea activitatilor turistice, conform Minsterului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. (TS)

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.