Stiri

138

Fonterra a lansat un nou lapte praf cu nivel scăzut de lactoză

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Consumatorii sunt în permanență în căutarea celei mai optime nutriții, iar produse lactate oferă un pachet valoros de vitamine, minerale și proteine de înaltă calitate. Pentru o categorie de consumatori, însă, intoleranța la lactoză îi împiedică să se bucure de aceste alimente. Dar, iată, o formulă de lapte praf integral fără lactoză, pusă la punct de Fonterra Nutrition, deschide noi piețe pe această piață, după cum anunță Dairy Reporter.Un nou standard de calitate   În întreaga lume, consumatorii sunt tot mai conștienți de importanța calității alimentelor, de funcționalitatea și valoarea nutritivă a lor, tendința migrând accentuat spre produsele sănătoase, naturale, cu povești puternice de brand. Însă, din cauza intoleranței la lactoză, nu toți pot digera produsele lactate, deși toată lumea ar trebui să se bucure de beneficiile nutriționale ale laptelui de vacă.   Însă, acum, totul pare mai simplu și pentru aceaști consumatori. În acest sens, Angela Rowan, General Manager al  Fonterra Nutrition, a declarat pentru Dairy Reporter: ”Cercetătorii NZMP au creat un delicios lapte praf cu un conținut scăzut de lactoză, astfel încât persoanele cu intoleranță se pot bucura de toate calitățile la care s-ar aștepta de la un pahar cu lapte, fără teama apariției simptomelor asociate.”   Noul produs este fabricat conform standardului IWMP și conține mai puțin de 2% lactoză. Aceasta înseamnă că 25 de grame de lapte praf conțin mai puțin de 0,5 grame de lactoză. Ca urmare, cei mai mulți oameni care manifestă intolerantă la lactoză vor fi capabili să bea un pahar de lapte fără simptome de balonare sau disconfort. Pentru fabricarea acestui lapte praf, Fonterra NZMP folosește ca materie primă lapte proaspăt provenit de la vaci hrănite exclusiv natural, cu iarbă.   În întâmpinarea cereriiÎn acest fel, Fonterra NZMP vine în întâmpinarea cererii și a tendințelor, previziunile arătând că acest segment de piață va crește la nivel global cu 6 % pe an, până în anul 2020. În mod normal, toți suntem născuți având capacitatea de a digera lactoza, dar pentru mulți, această capacitate este redusă. Iar lactaza este cea mai răspândită la populațiile din Europa, acestea având o lungă istorie a agriculturii și a produselor lactate. Însă, și în Europa, precum și în România, dacă ne referim strict la zona noastră, există persoane cu un nivel de lactază redus, acestea putând prezenta simptome de intoleranță la lactoză. Însă, noua formulă Fonterra NZMP prezintă oportunități inovatoare pentru branduri, consumatorii putându-se bucura de performanțele produselor lactate. ”Mâncăm alimente, nu substanțe!”   ”Noi mâncăm alimente, nu substante nutritive”, a adăugat Angela Rowan, ”cu această formulă existând loc și pentru suplimente sau alimente fortificate. Dar, obtinerea de substante nutritive dintr-o matrice de alimente înseamnă că acestea sunt combinate cu alte elemente nutritive și că lucrează împreună, pentru a optimiza nutriția. Desigur, există o mulțime de alternative, dar laptele este cea mai bună alegere, deoarece laptele oferă unui om pachetul complet de nutrienți”.   Din punct de de vedere nutrițional, alternativele pe bază de vegetale sunt palide, în comparație cu beneficiile laptelui de vacă, acela care oferă o sinergie între toate substanțele nutritive. Toate acestea lucrează împreună, atât într-un pahar cu lapte standard, cât și într-un pahar cu lapte cu un conținut scăzut de lactoză. Aceasta, pentru că nimic nu a fost eliminat, lactoza fiind pur și simplu defalcată în mod digerabil de zaharuri, pentru cei cu intoleranță.   Cei șase magnifici   Merită, așadar, să menționăm cei ”Șase magnifici” ai laptelui praf formulat de Fonterra, și care se găsesc în noul produs:   1- Calciul: Calciul din lapte este una dintre cele mai bogate surse alimentare biodisponibile. Calciul este necesar pentru dezvoltarea normală a omului și pentru întreținerea sistemului osos și a dinților. Un nivel săzut de calciu este asociat cu risc de osteoporoză și fracturi, fiind absolut necesar pentru coagularea normală a sângelui, metabolismului energetic, digestiei, diviziunii celulare și transmiterii informațiilor în sistemul nervos. 2- Fosfor: Un pahar de 250 ml de lapte conține în mod natural 23% din cantitatea zilnică de fosfor recomandată pentru un adult, mai mult decât dublul sumei conținute în alternativele la lapte. Fosforul ajută dezvoltarea dinților și a oaselor, sprijină creșterea și dezvoltarea, și ajută la menținerea normală a metabolismul energetic.   3- Potasiul: Potasiul este important pentru reglarea tensiunii arteriale, ajutând la normalizarea echilibrului electrolitic. Un pahar cu lapte de vacă are în componență, în mod natural, în jur de 10% din necesarul de potasiu de care are nevoie zilnic un adult. Potasiul este un element principal pentru echilibrul organismului, susținând metabolismul muscular, creșterea și dezvoltarea acestuia.   4- Riboflavina: Un singur pahar de lapte de vacă deține în jur de 25- 35% din necesarul de riboflavină a unui adult, o vitamina din grupa B care sprijină transportul normal al fierului, metabolismul și ajută la reducerea oboselii. Riboflavina contribuie la eliberarea energiei din alimente și întreține sănătoase celulele roșii din sânge. Un pahar de lapte are cu până la 100% mai multă riboflavină decât alternativele non-lactate.   5-Vitamina B12: Se găsește aproape exclusiv în alimentele de origine animală, un pahar cu lapte natural oferind în jur de 30% din nevoile zilnice ale unui adult. Vitamina B12 este necesară pentru diviziunea normală a celulelor, pentru menținerea funcțiilor neurologice, contribuind determinant la o normală funcționare a sistemului imunitar și ajutând la reducerea obosealii.   6-Magneziu: O porție de lapte oferă în jur de 5, până la 10% din aportul zilnic de magneziu. Magneziul este un mineral recunoscut ca necesar în mai mult de 300 de reacții biochimice din organism, inclusiv în sistemul muscular, al funcțiilor sistemului nervos, în sinteza proteinelor și pentru consolidarea structurii oaselor și a dinților. Noi cercetari privind magneziul indică utilitatea sa în reducerea oboselii.   Natural, dulce, fără adaos de zahăr   Adăugarea zahărului este o preocupare majoră pentru consumatori, iar prezența lui în alimente, inclusiv în lapte și lactate, contează din ce în ce mai mult ca factor în procesul de luare a deciziilor de cumpărare. Însă, potrivit oficialilor companiei, noua formulă de lapte praf a celor de la Fonterra NZMP îndeplinește toate cerințele consumatorilor. Angela Rozan afirmă:   ”Formula noastră este liberă de zahăr adăugat, laptele-materie primă provenind de la vaci hrănite natural, cu iarbă din natură, în comparație cu alternativele non-lactate care tind să aibă zahăr adăugat, pentru a-i îmbunătăți acceptabilitatea. Cum laptele este un produs natural, iar vacile sunt și ele libere de hormoni, exemplul Fonterra poate fi preluat de orice firmă de procesare a laptelui, de oriunde din lume.   Noul lapte praf fără lactoză este, de asemenea, fabricat fără a se modifica niciun parametru al impactului nutrițional, fiind sinonim cu cel al laptelui integral proaspăt. Lactoza este fragmentată negativ, fiind absorbită de galactoză și glucoză. Asta înseamnă că niciuna dintre calitățile laptelui nu este îndepărtată, astfel, creînd un lapte praf integral instant, care permite chiar și celor mai preocupați de intoleranța la lactoză să se bucure de gustul cremos al laptelui.   Consumatorii întreabă, Fonterra răspunde-De ce, laptele cu un conținut scăzut de lactoză este mai dulce decât laptele normal?Fonterra:În timpul procesului de fabricare a laptelui cu nivel scăzut de lactoză, aceasta se descompune într-o formă mai digerabilă, în galactoză si glucoză. Acestea sunt mai dulci pe papilele gustative decât lactoza, creând o aromă dulce, fără a compromite valoarea nutritivă și fără a adăuga zahăr sau aditivi artificiali.-Unele alternative non-lactate au aproape la fel de multe proteine​. De ce este mai bun laptele de vacă?Fonterra:Lapte de vacă nu se poate compara cu nicio alternativă vegetală, pentru că el conține proteine ​​specifice de înaltă calitate, care sunt nu sunt prezente în alte tipuri de băuturi, având în componență vitamine și minerale la valori ridicate. Rezultatul este un pachet mai extins de substanțe nutritive care sprijină mintea și corpul omului, fără aditivii care nu sunt necesari.-Am intoleranță la lactoză și aș dori să beau lapte de vacă. O pot face?Fonterra:Specialiștii afirmă că persoanele cu intoleranță ar trebui să poată tolera cantități mici de lactoza prezentă în lapte, mai ales dacă este consumat cu alte alimente. Cu toate acestea, dacă suferiți de simptome legate de lactoză, în primul rând, de balonare și disconfort digestiv, și care a fost confirmată medical ca intoleranță, un lapte praf instant cu un conținut scăzut de lactoză poate fi o soluție adecvată. Lactoza este transformată ușor într-o formă digerabilă.-Mă voi îngrășa dacă beau lapte de vacă?Fonterra:În țările cu un nivel ridicat de intolerantă la lactoză, laptele a câștigat reputația de a fi factor de îngrășare, deoarece provoacă balonare. Acest fapt îi face pe consumatori să aibă senzația de ”grăsime”, sau că se simt ”greu”, după consumarea laptelui. Însă, laptele cu un conținut scăzut de lactoză elimină orice reacție negativă și conține aceleași calorii precum laptele normal sau alternativele similare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2