(Comunicat MADR) Secretarul general al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Constantin Ilie Aprodu, a participat, în 20 ianuarie 2018, la cea de-a 10 a ediție a Forumului Global pentru Agricultură și Alimentație cu tema ”Modelarea viitorului producției animale – de o manieră durabilă, responsabilă și eficace”, desfășurată la Berlin, Germania. Pe parcursul sesiunii plenare a Conferinței Miniștrilor Agriculturii, a fost convenită declarația privind Modelarea viitorului zootehniei într-un mod durabil și au fost stabilite căile de urmat, astfel încât să poată fi îndeplinite Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Declarația a fost adoptată prin aclamație de către țările participante și constituie, pentru organizațiile internaționale FAO și OIE, un document de programare viitoare a măsurilor necesare a fi realizate (pentru îndeplinirea obiectivelor stipulate). La invitația miniștrilor agriculturii din Germania (țară gazdă) și din Bulgaria (țară parteneră a expoziției ”Săptămâna Verde”), care deține și Președinția rotativă a Consiliului UE de la 1 ianuarie 2018, Secretarul general Constantin Ilie Aprodu a participat, împreună cu Excelența Sa domnul Ambasador Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Federală Germania, la recepția oferită invitaților străini. La aceasta au fost prezenți o parte dintre miniștrii agriculturii din statele participante, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil HOGAN, oficiali ai FAO, OIE și OMC, europarlamentari, parlamentari germani, precum și alți ambasadori acreditați în Germania.