203
Potrivit oficialilor GEA, citați de Dairy Global, compania susține că a dezvoltat primul sistem din lume pentru detectarea precoce a mastitei în timp real. Compania declară că echipamentul DairyMilk M6850 utilizează o metodă robustă, pur fizică, brevetată, care funcționează pe principiul EPT (măsurând pragul de permisivitate electrică), fiind deosebit de ușor de întreținut, fiabil și care nu necesită consumabile. Acest echipament face parte din portofoliul de produse pentru mulsul automat GEA și poate fi instalat, atât în sistemele DairyProQ, cât și pe cele monobox. Sistemele existente pot fi adaptate cu noua tehnologie de senzori, utilizând un upgrade de kit. O altă noutate de la GEA este noua pompă pentru șlam, care se poate ajusta pe lungimi diferite. Pompa Super Slider este ideală pentru îngrășăminte, având o lungime variabilă de 8 inci. Fiind foarte versatilă, ea este special concepută pentru a fi utilizată de producătorii de lapte, dar și în fermele de porci sau în fermele de bovine de carne. Pompa este disponibilă în două intervale de adâncime: 2,44 m-3,66 m și 3,05 m-4,88 m. Caracteristica culisantă a ramei pompei înseamnă că o pompă poate înlocui 2 sau 3 alte pompe, reducând astfel costurile și sporind eficiența. Pompa Super Slider este echipată cu un design exclusiv dual, al duzei GEA, care permite gestionarea mai bună și mai sigură a gunoiului de grajd.