Stiri

181

GfK: Piața produselor de larg consum a crescut cu 13 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) În primul trimestru al anului 2018, piața bunurilor de larg consum pentru acasă din România a înregistrat o creștere în valoare de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut. Spre deosebire de perioadele anterioare, volumele cumpărate au reintrat pe o curbă ascendentă (+7.4%). Familiile au mers mai des la cumpărături și au lăsat în medie sume mai mari la o vizită în magazin. Atât volumele mai mari au stat în spatele creșterii pieței, cât și inflația, care a ajuns la 3.8% (sursa: Eurostat).   Familiile cu copii sunt cele care și-au intensificat cel mai mult cheltuielile pentru bunuri de larg consum. Creșteri mari s-au înregistrat și în rândul gospodăriilor din localitățile mari, cu peste 150 de mii de locuitori. Din punct de vedere al regiunii, Banat-Crișana-Maramureș și Oltenia au avut cele mai semnificative evoluții pe parcursul primului trimestru.   Evoluția canalelor de comerț   Formatele moderne de comerț rămân principalul canal în ceea ce privește cumpărăturile pentru acasă. În prezent, ele acoperă 62% din vânzările de bunuri de larg consum și se situeză la același nivel ca în primului trimestru din 2017. Toate canalele de comerț modern (hipermarketuri, supermarketuri, magazine de tip discount, magazine moderne de proximitate) au înregistrat creșteri de două cifre. Observăm însă cea mai dinamică evoluție în zona comerțului de proximitate, acestea reușind să atragă aproape 400.000 de noi familii cumpărătoare. Evoluția categoriilor în primul trimestru al anului   Categoria cu cea mai accelerată creștere în primul trimestru a fost cea de îngrijire personală, românii cheltuind cu 17% mai mult pentru aceasta. Produsele alimentare (proaspete, dar și ambalate) au avut, de asemenea, creșteri peste media pieței, datorate intensificării consumului. Băuturile și produsele pentru îngrijirea locuinței au crescut într-un ritm mai lent.   Cheltuielile medii pe familie au crescut cel mai mult pentru categorii precum ouă, unt, cidru, bere cu arome sau produse de igienă orală (în special periuțe de dinți și apă de gură), în vreme ce au scăzut pentru produse precum suc de roșii, conservanți alimentari sau batoane de susan.   Promoțiile și mărcile private nu mai înregistrează creșteri   La nivelul întregii piețe de bunuri de larg consum, ponderea produselor achiziționate la promoție a scăzut ușor comparativ cu primele 3 luni ale anului trecut. În prezent, 18% din vânzările care ajung în consumul casnic sunt acoperite de promoții. Remarcăm o evoluție pozitivă a acestora în magazinele de proximitate, în timp ce hipermarketurile, supermarketurile și magazinele de tip discount au vândut într-o pondere mai mică produse aflate la promoție.   Mărcile private cumulează aprope 16% din cheltuielile destinate consumului casnic și se situează aproximativ la același nivel ca în primul trimestru din 2017. Mărcile retailerilor și-au pierdut din importanță în categorii precum apă, vin, detergent de rufe sau produsele de îngrijire orală, în timp ce au câștigat teren în snacks-uri, conserve, produse de hârtie (șervețele, prosoape de hârtie, role de hârtie etc.) sau mâncare pentru animale.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2