Ferma

234

Guvernul a aprobat plafonul pentru sprijinul cuplat la ovine și caprine

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Guvernul a aprobat hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.   Prin adoptarea prezentei HG, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2018 plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnicîntr-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans.   Precizăm că plățile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2018 şi 2019.   Prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,5 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (50,3 euro/ha), plata pentru înverzire (58,2 euro/ha) și plata pentru tinerii fermieri (25,8 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafețelor determinate.   Pentru speciile ovine/caprine, plățile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de56.100.000 euro. Cuantumurile pentru plățile directe se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la suprafețele determinate și la efectivul de animale eligibile.   Începând cu data de 1 decembrie 2018, APIA va efectua plățile corespunzătoare diferenței între plafonul financiar al fiecărei scheme prevăzute în prezentul act normativ și cuantumul calculat și acordat în avans în condițiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.   Plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C (4,6638 lei).   Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și programul de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească.   Acordarea de plăţi în avans începând cu data de 16 octombrie 2018 va asigura fermierilor capitalul financiar necesar pentru derularea la timp și în cele mai bune condiții a activităţilor specifice agriculturii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2