219
(Comunicat IGPR) Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 169 de percheziții, au instituit măsuri asigurătorii în valoare de aproape 20.000.000 de lei și au indisponibilizat bunuri în valoare peste 2.000.000 de lei, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice. În perioada 31 august – 6 septembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 169 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 52 de mandate de aducere, în dosare penale ce vizează infracțiuni economice. În cauzele penale instrumentate, faţă de 101 persoane s-a dispus începerea urmăririi penale, iar pentru 4 au fost dispuse măsuri preventive (2 arestate preventiv și 2 sub control judiciar). Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de aproape 20.000.000 de lei, dintre care 1.300.000 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 2.000.000 de lei. Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 90.000 de ţigări, jumătate de kilogram de tutun și peste 200 de litri de alcool. În urma definitivării cercetărilor, polițiștii au formulat propuneri de trimitere în judecată în 25 de dosare penale privind infracțiuni de natură economică. Exemplu: Ofiţerii de investigare a criminalităţii economice din Mureş, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R., au efectuat 140 de percheziţii în 15 județe (Brașov, Bistriţa-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Maramureș, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Vâlcea), în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în care se desfăşoară cercetări pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, activitatea infracțională s-a conturat pe 3 paliere:
În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea efectuării cercetărilor, documente contabile şi înscrisuri, calculatoare, telefoane mobile și 140.000 de lei. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale și al luptătorilor de acțiuni speciale de pe raza județelor unde au fost efectuate perchezițiile, de cel al Direcției Operațiuni Speciale, inspectori antifraudă din cadrul D.G.A.F. și inspectori A.N.S.V.S.A.